08:19 Conducerea CEO, criticată. ”Aduc pensionari în spatele declarației că trebuie specialiști”

[post-views]

Administrația Complexului Energetic Oltenia menține în incertitudine circa 1800 de angajați, care au contracte pe perioadă determinată, dar, în același timp, a readus la lucru sute de pensionari, pe motiv că are nevoie de specialiști.

Situația este criticată de Manu Tomescu, fost vicepreședinte al Sindicatului Energia Rovinari, unul dintre liderii protestatarilor pentru legea de reducere a vârstei de pensionare, prin recunoașterea condițiilor speciale de muncă.

  • „Sunt trei ani de când, prin valul acela de noi angajări, îi țin pe perioadă determinată. Ce înseamnă acest lucru? Pur și simplu îți arată că angajatorul nu se bazează pe tine, nu mai are nicio intenție să investească în activitatea aceasta. Pentru că, dacă ar vrea acest lucru, ar crea normalitate în politica pe care o duce cu personalul în activitate. Eu am fost unul dintre cei care a luptat pentru că a crezut că, prin aprobarea Legii 197, putem să ne întinerim forța de muncă, acest argument îl aduceam. Ei acum se folosesc de oameni și aduc pensionari în spatele declarației că trebuie specialiști”, a declarat Tomescu.

Articole similare:

Vicepreședintele PSD Lia Olguța Vasilescu, primarul municipiului Craiova, a declarat, miercuri, că social-democrații își doresc o majoritate...

[post-views]

Europarlamentarul PNL Virgil Popescu, șeful PNL Mehedinți, avertizează asupra riscurilor majore pe care le-ar presupune accederea formațiunilor...

[post-views]

Cu ocazia Zilei Europei, Asociațiile Discover Peștișani și ARSD PARIS, în parteneriat cu Primăria Peștișani, participă la...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: