16:08 Fake news dezmințit de Jandarmerie

Jandarmeria Română a avertizat, marți, asupra unei dezinformări care circulă pe reţelele de socializare, potrivit căreia „peste 30% din efectivele jandarmeriei nu sunt români, sunt aduşi după toate probabilităţile din Franţa”. Instituția amintește că doar cetățenii români cu domiciliu în România pot intra în efectivele de jandarmi.

„Ar trebui să ştiţi că peste 30% din efectivele jandarmeriei nu sunt români, sunt aduşi după toate probabilităţile din Franţa…”. Mesajul acesta circulă pe reţelele de socializare şi, deşi poate avea o notă hilară, vă garantăm că tratăm foarte serios orice dezinformare care distorsionează un adevăr evident, precizează Jandarmeria Română pe pagina sa de Facebook.

Sursa citată menţionează că această informaţie este „complet falsă”.

„Conform reglementărilor legale în vigoare, o condiţie obligatorie pentru angajarea în Jandarmeria Română este ca persoanele recrutate să aibă cetăţenie română şi domiciliul în România. Aceste cerinţe sunt clar stipulate în legislaţia privind activitatea de management resurse umane în unităţile militare ale Ministerului Afacerilor Interne şi sunt respectate cu stricteţe”, precizează sursa citată.

Jandarmeria reaminteşte importanţa unei informări corecte şi responsabile şi recomandă verificarea informaţiilor din surse oficiale, precum şi evitarea răspândirii unor mesaje complet neadevărate, care pot induce în eroare.

Articole similare:

Mesaj emoționant, de felicitări pentru absolventul Nicușor Dan, pe site-ul École Normale Supérieure, instituția pe care acesta...

Rata mortalității în rândul persoanelor sub 50 de ani din Regatul Unit s-a înrăutățit semnificativ în comparație...

Cântăreţul de manele Jador este cercetat penal pentru conducerea unui vehicul sub influenţa substanţelor, după ce, oprit...

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a publicat prognoza până la jumătatea lunii iunie. Dacă, în alți ani,...

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: