18:17 Vor OMD la nivel de judeţ. Discuţii cu primarii la Consiliul Judeţean

18:17
[post-views]

Turismul este una dintre prioritățile Consiliul Județean Gorj a transmis, luni, vicepreşedintele Anca Borduşanu, care a organizat o şedinţă cu primarii localităţilor cu potenţial pe tema înfiinţării unei Organizaţii de Management al Destinaţiei, la nivel judeţean.

  • „Am organizat o primă întâlnire cu primarii mai multor localități cu potențial turistic din județul Gorj, alături de reprezentanți ai Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, precum și consultanți specializați în accesarea fondurilor europene. Scopul principal al acestei ședințe de lucru a fost prezentarea oportunităților pe care le oferă înființarea unei Organizații de Management al Destinației (OMD) la nivel județean, din care să facă parte Consiliul Județean Gorj, unități administrativ-teritoriale cu potențial turistic și agenți economici din domeniul ospitalității. În scurt timp, o administrație locală nu va mai putea accesa fonduri europene pentru dezvoltarea infrastructurii turistice decât dacă face parte dintr-o astfel de organizație. Având în vedere acest aspect, dar și beneficiile pe care le poate aduce un OMD, Consiliul Județean Gorj consideră imperios necesară crearea unei astfel de structuri la nivelul județului, OMD-ul fiind eligibil la accesarea de fonduri prin PNRR și alte programe europene, contribuind astfel la dezvoltarea turismului local” a explicat Borduşanu.

Articole similare:

Ministrul interimar al Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, vineri, că a semnat ghidul venit de la AFM...

[post-views]

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, s-a prezentat, vineri, în fața procurorilor militari, fiind oficial...

[post-views]

Desemnarea lui Sorin Grindeanu premier și intrarea Partidului Social-Democrat la guvernare sunt, în acest moment, ”în ceață”,...

[post-views]

Interviurile Infinit FM din data de 11 septembrie 2026. Invitați: Eduard Lădaru(AUR) și jurnalistul Claudiu Matei

...
[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: