07:16 România ajunge la aproape 1.500 de km de autostradă

07:16
[post-views]

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat că, anul acesta, se vor da în circulaţie încă 250 de kilometri de autostradă şi drum expres. În total, România va ajunge la aproape 1.500 de kilometri de şosea de mare viteză în 2025, iar, în următorii trei ani, va atinge borna de 2.000 de kilometri de autostradă.

”Anul trecut, am dat în circulaţie aproape 200 de kilometri de autostradă. Eu zic că, anul acesta, ajungem la 250 de kilometri de autostradă şi drum expres. De când sunt eu în funcţie, în total, am ajunge la 650 de kilometri. Şi România ar ajunge aproape la 1.500 de kilometri. La 2000? Eu zic că în 2027-2028. Trebuie să se menţină acest ritm pe care l-am impus în ultimii ani”, a precizat Sorin Grindeanu la Prima TV.

Ministrul Transporturilor a vorbit despre stadiul lucrărilor pe autostrada Moldovei.

”O să mergeţi, până la sfârşitul acestui an, pe încă 150 de kilometri. În principiu, se va merge de la Bucureşti până la Bacău. Este o discuţie dacă lotul dinainte de Bacău poate fi terminat acum. Dacă nu, va fi terminat cel de după Bacău, spre Paşcani. Dar, în total mergem pe la 150 de kilometri, doar pe A7”, a explicat Grindeanu. 

Articole similare:

Moțiunea simplă împotriva ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare, a fost respinsă, miercuri, de plenul Senatului. S-au înregistrat 21...

[post-views]

Meteorologii anunţă că, până vineri seară, vor fi ploi şi intensificări ale vântului în vestul, nord-vestul şi...

[post-views]

Liberalul Cătălin Predoiu critică decizia Biroului Politic Național al PNL, care îi vizează pe parlamentarii partidului care...

[post-views]

CSM Târgu Jiu se pregătește pentru confruntarea cu campiona en-titre a României, Gloria Bistrița, partidă găzduită de...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: