10:40 Suna alarmele, miercuri, în Gorj

[post-views]

Mâine, 26 Februarie 2025, în intervalul orar 10.00-11.00, la nivel național, va avea loc exercițiul de alarmare publică denumit generic ”Miercurea alarmelor”, care are scopul verificării echipamentelor de înștiințare, avertizare și alarmare a populației.

Sirenele din toată țara vor emite semnalul „Alarmă la dezastre”, care presupune iminența producerii unor calamități cu impact major asupra comunităților. Deși acționarea sirenelor poate genera disconfort în rândul cetățenilor, deprinderea modului de comportare și familiarizarea cu tipul urgenței anunțate sunt de un real folos într-o situație limită.

”Recomandăm cetățenilor ca pe timpul exercițiului să rămână calmi și să își continue activitățile obișnuite, dar să conștientizeze riscul de producere a unei situații de urgență majoră și faptul că este esential să cunoaștem comportamentul pe care trebuie să-l adoptăm într-o situație reală. În cazul unor situații reale, mai multe informații vor fi transmise prin intermediul mesajelor RO-ALERT, al aplicației DSU și altor surse și canale de informare ale structurilor pentru situații de urgență, precum și posturi de radio sau televiziune.

Înştiinţarea, avertizarea, prealarmarea şi alarmarea se realizează în scopul dispunerii măsurilor de protecție a populaţiei și bunurilor materiale, precum şi pentru limitarea efectelor dezastrelor.

Prin intermediul acestor mijloace de alarmare pot fi transmise semnale acustice cu diferite semnificații sau pot fi transmise mesaje vocale care vizează anumite măsuri pentru comunitate.

• Alarmă la dezastre – se compune din 5 sunete a 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde fiecare;
• Prealarmă aeriană – se compune din 3 sunete a 32 de secunde fiecare, cu pauză de 12 secunde fiecare;
• Alarmă aeriană – se compune din 15 sunete a 4 secunde fiecare, cu pauză de 4 secunde între ele” transmite Inspectoratul pentru Situații de Urgență Gorj.

Articole similare:

Primarul Târgu-Jiului, Marcel Romanescu, a reacționar dur, pe Facebook, după ce un spațiu verde, din zona 9...

[post-views]

Un cutremur slab, cu magnitudinea 3,2, s-a produs vineri seara, la ora 19:31, în zona seismică Vrancea,...

[post-views]

Șeful Guvernului a fost întrebat dacă există riscul să nu fie absorbită toată suma în condițiile în...

[post-views]

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a declarat vineri că măsura privind neplata primei zile a concediilor medicale aduce...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: