Front comun pentru Dan Vasile, la SE Craiova. „Dacă lui i s-a întâmplat asta, ce se va întâmpla cu noi?”

[post-views]

Situația este tot blocată la Sucursala Electrocentrale Craiova, unde a izbucnit un conflict după ce directorul de producție, Dan Vasile, a fost concediat.

Vasile este fost membru al directoratului Complexului Energetic Oltenia, din perioada în care Craiova 2 făcea parte din compania de la Târgu-Jiu.

Miercuri, secretarul de stat din Ministerul Energiei, Casian Nițulescu, și primarul Craiovei, Olguța Vasilescu, au fost în unitate încercând să deblocheze situația, dar fără folos, spune liderul sindical Ion Vîlceanu.  

Vîlceanu afirmă că există temeri, în rândul angajaților de la Craiova 2, că ar putea fi concediați individual, așa cum a pățit Dan Vasile, fără să se respecte prevederile din contractul colectiv de muncă.

15 salariați pe posturi cheie, de la Craiova 2, și-au dat demisiile și amenință că nu mai vin la serviciu, de pe 25 februarie, ceea ce ar afecta încălzirea orașului și fabrica Ford. O scrisoare în acest sens a fost trimisă ministrului Energiei, Sebastian Burduja. Ion Vîlceanu spune că se așteaptă ca ministrul să se implice personal în rezolvarea problemei.

Articole similare:

Interviurile Infinit FM din data de 27 octombrie 2026. Invitat: Dan Vîlceanu, fost ministru de Finanțe

...
[post-views]

Primarul comunei Padeș, Mihăiță Troacă, speră ca noul guvern să ia măsuri pentru menținerea în funcțiune a...

[post-views]

Lucrările de modernizare a drumului județean DJ 672C, ce traversează satele Tălpășești și Stolojani din comuna Bălești...

[post-views]

O parte din “determinații”, cărora le-au fost încetate contractele de muncă în primăvară, a revenit la Termocentrala...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: