10:41 Accidentat pe trecerea de pietoni de o șoferiță de 19 ani

[post-views]

Un pieton, de 57 de ani, a fost lovit de mașină, joi seară, pe o trecere de pietoni din Drăgoieni, localitate componentă a municipiului Târgu Jiu. La volan se afla o tânără de 19 ani, din Târgu-Cărbunești.

În urma efectuării cercetării la fața locului, de către polițiști ai Biroului Rutier, s-a stabilit faptul că, în jurul orei 19:10, o tânără de 19 ani, din Târgu Cărbunești, în timp ce conducea un autoturism, pe DN 67 Drăgoieni, nu ar fi acordat prioritate de trecere unui pieton, de 57 de ani, domiciliat pe raza localității componente Drăgoieni, care s-ar fi angajat în traversarea regulamentară a străzii, pe trecerea de pietoni, semnalizată și marcată corespunzător.

În urma impactului a rezultat rănirea pietonului care a fost transportat cu ambulanța la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Articole similare:

Au fost finalizate lucrările la stația de tratare și distribuție a apei potabile, în comuna Lelești. ”Avem...

[post-views]

Andrei Șelaru, cunoscut sub numele de Selly, a fost desemnat cea mai urmărită persoană publică din România...

[post-views]

Curtea Constituțională a pronunțat, luni, decizia în privința sesizării depuse de Înalta Curte de Casație și Justiție...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

blank

Infinit hits: