15:28 Ajutor de 800 de lei pentru pensionari

15:28
[post-views]

Guvernul va acorda, în 2025, un sprijin financiar de 800 de lei, în două tranșe egale, pentru pensionarii cu venituri mici, care au pensii de până la 2.574 de lei (echivalentul salariului minim net pe economie), potrivit unei decizii luate miercuri de coaliția de guvernare, au declarat pentru HotNews.ro surse din Coaliție. Prima tranșă va fi în aprilie, iar a doua la sfârșitul anului.

„De acest sprijin financiar vor beneficia aproximativ 2,5 milioane de pensionari, care au pensii de până la 2.574 de lei (echivalentul salariului minim net pe economie). Anvelopa financiară pentru acest sprijin financiar este de aproximativ 2 miliarde de lei, bani care se regăsesc în bugetul de stat din acest an”, au declarat, miercuri, pentru HotNews.ro surse din Coaliție.

În perioada următoare, Ministerul Muncii va elabora actul normativ și îl va pune în transparență, urmând apoi să fie avizat de ministerele de resort și adoptat în guvern, astfel încât să fie suficient timp pentru parcurgerea procedurilor birocratice până în aprilie când pensionarii vor primi prima tranșă din acest sprijin financiar.

Articole similare:

Guvernul a adoptat, în ședința de vineri, o hotărâre prin care alocă bani din bugetul de stat...

[post-views]

Ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului și precipitații mixte la munte, la altitudini de peste 1.500 de...

[post-views]

Primăria, Consiliul Local și Casa de Cultură Turceni îi invită pe gorjeni la Festivalul Toamnei, un eveniment...

[post-views]

Șantierul Naval Mangalia a fost vândut, vineri, către Rheinmetall Real Estate România SRL, în urma unei licitații,...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: