08:14 Aproape 2000 de mineri, puși pe liber la finalul lunii martie? Lider: Eu, ca sindicat, nu am ce să fac

[post-views]

Liderii sindicali din Complexul Energetic Oltenia spun că nu pot face nimic pentru angajații încadrați pe perioadă determinată, care semnează ”cu mâna lor” contracte cu dată de încetare. Pe 31 martie, expiră, din nou, contractele a 1800 de mineri și energeticieni și nu se știe, încă, dacă vor mai fi prelungite, ordonanța trenuleț interzicând angajările la stat, în acest an.

  • „De asta s-a și apelat la cele două soluții la momentul respectiv, adică perioadă determinată pentru 2000 de oameni, pentru că administratorul nu are nicio responsabilitate. Eu, ca sindicat, nu am ce să fac pentru că omul semnează cu mâna lui că, în data de 31 martie, își încheie contractul. Eu ce să fac? Nu am cum să le fac program de concediere, nu am cum să merg cu ei în instanță, nu am cum să fac nimic, iar administrația are planul de restructurare și este cel mai simplu să folosească niște oameni, că ăia au sau nu au contract peste ceva timp, și la fel este și cu pensionarii. Pensionarii sunt pe perioadă determinată și, mâine, se poate întrerupe, dacă nu mai au nevoie de cinci grupuri și au nevoie de două. Gândul lor managerial, din punctul nostru de vedere nu este bun, dar, din punctul lor de vedere, este bine pentru că ei își rezolvă problema managerială, dar pentru om nu este bine”, a declarat, în presa locală, Dumitru Pîrvulescu, președintele Federației Naționale Mine Energie.

Articole similare:

Continuă acțiunile de control pentru respectarea prevederilor autorizațiilor de gospodărire a apelor. Inspectorii Apele Române Jiu au...

[post-views]

Fostul președinte al PSD Liviu Dragnea a calificat, miercuri, drept ”o minciună” afirmațiile liderului interimar al partidului...

[post-views]

Mai multe fotografii cu primarul comunei Livezile, din județul Bistrița, Traian Simionca, s-au viralizat, în ultimele ore,...

[post-views]

”A fost un an plin de provocări” declară primarul liberal al comunei Ciuperceni, Claudiu Dragotă, care și-a...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

blank

Infinit hits: