10:44 A ajuns după gratii după ce a furat 700 de lei dintr-un bar

10:45
[post-views]

Un bărbat, de 47 de ani, din comuna Cătunele, a furat 700 de lei dintr-un bar din Motru și a ajuns după gratii pentru 24 de ore.

Polițiștii din Motru au fost sesizați telefonic, vineri, de către un bărbat, de 63 de ani, din localitate, cu privire la faptul că o persoană necunoscută ar fi sustras o sumă de bani din incinta localului pe care îl deține.

Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că un bărbat, de 47 de ani, din Cătunele, în timp ce se afla în incinta café-barului în calitate de consumator, a profitat de neatenția gestionarei, s-a deplasat în spatele tejghelei și dintr-un sertar a sustras suma de 700 de lei.

În urma controlului corporal efectuat asupra bărbatului, polițiștii au găsit întreaga sumă de bani care a fost restituită administratorului, persoana în cauză recunoscând fapta comisă. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.

S-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de bărbatul de 47 de ani, din comuna Cătunele, totodată fiind luată măsura reţinerii pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj.

Articole similare:

Locul de joacă pentru copii, de pe Insulița Jiului, a fost modernizat și îi așteaptă pe cei...

[post-views]

Sabotorii: Doi noi consilieri PSD intră în Consiliul Local Târgu Jiu. Judecătoria le-a validat mandatele. Consiliul Local...

[post-views]

Restricțiile de circulație pe DN 7 – Valea Oltului, pe sectorul cuprins între Călimănești – Căciulata și...

[post-views]

Secția ATI II, din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu de pe strada Tudor Vladimirescu, va...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: