08:23 Acuzație: „Bătaia de joc atinge cote alarmante la CEO!”

[post-views]

Nemulțumiri în cadrul Complexului Energetic Oltenia, după ce unii dintre șefi, pensionați în ianuarie au fost sau urmează să fie reîncadrați în februarie, deși ordonanța trenuleț interzice angajările la stat.

  • ,,Este o situație incredibilă la CEO! Bătaia de joc atinge cote alarmante! Ministerul Energiei solicită CEO să reducă cheltuielile cu 20% și numărul angajaților TESA cu 30%. Ori, CEO face toate astea în mod haotic și sfidător! Este evident că tot puturoșii și incompetenții, tot cei cu pile vor rămâne în sistem, iar cei care muncesc cu adevărat vor fi dați afară! De exemplu: Florin Vas, director cu producția la Sucursala Minieră, a ieșit la pensie în ianuarie 2025, iar acum a fost reangajat exact pe aceeași funcție, cumulând pensia cu salariul. Soția domnului Vas a ieșit la pensie tot în ianuarie 2025, iar, acum, urmează ca directoratul să-i aprobe reangajarea pe același post, tot TESA. Nicolae Bădița, inspector social, a ieșit anul trecut la pensie, pe caz de boală, apoi, în mai puțin de o lună, a fost reangajat pe același post. Ion Petroniu, director investiții CEO, pensionar reangajat pe același post. Constantin Berescu, fost maistru, acum pensionar, are deja notă de directorat pentru aprobarea reangajării. Lista cu astfel de situații este lungă. Se pare că doar cine poate, oase roade, chiar dacă oasele sunt din ce în ce mai mici și mai puține! Unii vor să roadă până se termină hoitul de tot!”, a declarat o sursă citată de gorjeanul.ro

Articole similare:

Deputatul Mihai Weber, președintele PSD Gorj, se întreabă, cu o zi înainte de votul din parlament pe...

[post-views]

La cea de-a patra încercare, noua organigramă a Primăriei Aninoasa a fost votată, iar conturile instituției au...

[post-views]

Primarul social-democrat al comunei Bălești, Mădălin Ungureanu, crede că aceleași partide vor face parte din viitorul guvern,...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: