08:53 Grevă japoneză la agențiile loto

08:53
[post-views]

Sindicatul Naţional “Loteria Română” (SNLR), afiliat la Confederaţia Naţională Sindicală “Cartel ALFA”, va declanşa, joi, o grevă japoneză în agenţiile loto pentru a atrage atenţia asupra efectelor negative ale Ordonanţei de Urgenţă 156/2024, cunoscută drept “ordonanţa trenuleţ”, transmite Agerpres.

Potrivit unui comunicat, sindicaliştii susţin că diminuarea valorii voucherelor de vacanţă afectează direct puterea de cumpărare a angajaţilor Loteriei Române, în condiţiile în care majoritatea acestora au un nivel salarial apropiat de salariul minim pe economie.

SNLR reclamă, de asemenea, pierderea unor drepturi prevăzute în contractul colectiv de muncă, cum ar fi reducerea sau eliminarea unor beneficii şi bonusuri modeste, care pune o presiune financiară suplimentară asupra angajaţilor, “vulnerabilizându-le stabilitatea economică”.

O altă nemulţumire a SNLR se referă la limitarea drepturilor sindicale şi la absenţa unei analize corecte a situaţiei companiei.

“Deşi Compania Naţională Loteria Română generează, anual, un profit net substanţial, comparativ cu alte companii de stat care înregistrează pierderi, măsurile restrictive impuse nu ţin cont de performanţele reale şi de veniturile solide obţinute de companie”, se arată în comunicat.

Articole similare:

România se pregătește pentru o iarnă dificilă, iar autoritățile caută soluții pentru a asigura alimentarea cu energie...

[post-views]

Primarul Tudor Oiță anunță că lucrările de consolidare și restaurare a bisericii-monument istoric „Sfântul Ioan Botezătorul”, din...

[post-views]

12 persoane au murit și alte zeci au fost rănite, marți dimineață, în urma unor accidente în...

[post-views]

Interviurile Infinit FM din data de 10 noiembrie 2026. Invitați: Eduard Lădaru (AUR) și Nicolae Davițoiu (PMP)

...
[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: