07:29 Retragere masivă de pe piaţă de produse Coca-Cola

07:29
[post-views]

Îmbuteliatorul european al băuturilor Coca-Cola a anunțat o operațiune de retragere masivă de pe piață a unor produse vândute în Europa. Motivul – un conținut mult prea mare de clorat, conform AFP.

Retragerea vizează dozele și sticlele cu băuturi mărcile Coca-Cola, Sprite, Fanta, Fuze Tea, Minute Maid, Nalu, Royal Bliss și Tropico. Aceste sucuri, produse în Belgia, au fost exportate deja în mai multe țări europene și circulă, începând de la finele lunii noiembrie, pe piețele din țări precum Belgia, Țările de Jos, Marea Britanie, Germania, Franța, Luxemburg.

„‘La facilitatea noastră de producție de la Gent efectuăm teste în cadrul procedurilor noastre de control și de conformitate cu regulile. Aceste controale au permis să descoperim niveluri ridicate de clorat. Nu avem o cifră precisă, dar este clar că este vorba de o cantitate considerabilă. Majoritatea produselor vizate și nevândute au fost deja retrase de pe rafturile magazinelor și continuăm să luăm măsuri pentru a retrage și restul produselor de pe piață”, a precizat îmbuteliatorul, care adaugă că este „în contact cu autoritățile competente din fiecare din piețele afectate”.

Potrivit site-ului web al Comisiei Europene, cloratul din alimente provine din dezinfectanții cu clor utilizați în tratarea apei și procesarea alimentelor, apa potabilă fiind de de parte principalul contributor.

Într-o recomandare din 2015, autoritatea europeană pentru siguranța alimentelor a estimat că expunerea pe termen lung la cloratul din alimente ar putea reprezenta o potențială problemă de sănătate pentru copii, în special pentru aceia care prezintă un deficit ușor sau moderat de iod.

Articole similare:

România se pregătește pentru o iarnă dificilă, iar autoritățile caută soluții pentru a asigura alimentarea cu energie...

[post-views]

Primarul Tudor Oiță anunță că lucrările de consolidare și restaurare a bisericii-monument istoric „Sfântul Ioan Botezătorul”, din...

[post-views]

12 persoane au murit și alte zeci au fost rănite, marți dimineață, în urma unor accidente în...

[post-views]

Interviurile Infinit FM din data de 10 noiembrie 2026. Invitați: Eduard Lădaru (AUR) și Nicolae Davițoiu (PMP)

...
[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: