Radu Ștefan Bănică x Misha Miller – Cele două cuvinte

[post-views]

Radu Ștefan Bănică și Misha Miller au lansat „Cele două cuvinte”, o baladă despre dor, speranță și sentimentul de a iubi și a fi iubit.

Piesa s-a născut într-un mod neașteptat, la o tabără de creație muzicală. Într-un moment de liniște, Radu, acompaniat de un pian, a lăsat inspirația să curgă liber, iar mai târziu, în aceași zi, Misha Miller și Mark Stam s-au alăturat procesului de creație. „Cele două cuvinte” este o dedicație specială pentru toți cei care cred în iubire, dar mai ales pentru cei care poate și-au pierdut speranța.

„Iubirea există, este eternă. Trebuie doar să avem puterea să mergem mai departe, chiar și atunci când ne aflăm în locul nepotrivit”, a declarat Misha Miller.

Videoclipul piesei, regizat de Ioana Stan împreună cu David Mogan (DOP), surprinde naturalețea, jocul și emoția dintre Misha și Radu.

Articole similare:

Europarlamentarul PNL Rareș Bogdan a transmis, joi, un mesaj participanților la Conferința Organizației Femeilor Social-Democrate (OFSD) Dolj,...

[post-views]

Meteorologii estimează că temperaturile vor fi uşor mai ridicate decât cele normale ale perioadei, până la jumătatea...

[post-views]

Influencerul Alexandru Zidaru, cunoscut ca Makaveli, a fost reținut joi, pentru 24 de ore, într-un dosar de...

[post-views]

Directorul societății Edilitara, Adrian Dăianu, a fost reales, joi, în funcția de președinte al organizației municipale a...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: