15:41 Microbuz din Gorj, implicat în accident la Vâlcea. Cinci răniți

15:41
[post-views]

Un microbuz din Gorj a fost implicat, marți, într-un accident pe Drumul Național 7, în Bujoreni, județul Vâlcea. A fost lovit de o mașină care venea din sensul opus. În urma impactului, cinci persoane au ajuns la spital.

”Din primele verificări efectuate la fața locului, s-a stabilit că un bărbat de 30 de ani, din județul Argeș, aflat la volanul unui autoturism, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi intrat în coliziune cu un vehicul destinat transportului de persoane, condus din sens opus de un bărbat de 39 de ani, din județul Gorj.

În urma impactului, cinci persoane au fost rănite și au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale. Este vorba despre trei pasageri din vehiculul destinat transportului de persoane, precum și doi pasageri din autoturism, respectiv conducătorul auto și un alt pasager din autoturism.

Testările cu aparatul alcooltest au indicat rezultate negative pentru ambii conducători auto. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările în care s-a produs acest accident rutier” informează IPJ Vâlcea.

Articole similare:

România se pregătește pentru o iarnă dificilă, iar autoritățile caută soluții pentru a asigura alimentarea cu energie...

[post-views]

Primarul Tudor Oiță anunță că lucrările de consolidare și restaurare a bisericii-monument istoric „Sfântul Ioan Botezătorul”, din...

[post-views]

12 persoane au murit și alte zeci au fost rănite, marți dimineață, în urma unor accidente în...

[post-views]

Interviurile Infinit FM din data de 10 noiembrie 2026. Invitați: Eduard Lădaru (AUR) și Nicolae Davițoiu (PMP)

...
[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: