Revista presei locale

[post-views]

Gorjonline: Gorjeanul carbonizat în cabina TIR-ului în Italia, înmormântat după o lună! Petre Giurma, șoferul din Gorj, în vârstă de 49 de ani, decedat în Italia, în urmă cu o lună, a fost înmormântat, duminică, în Ajunul Bobotezei, în satul său natal din comuna Godinești. Șoferul de TIR a decedat, pe 8 decembrie 2024, în urma unui incident dramatic. Un incendiu a izbucnit în cabina camionului pe care muncea, aflat într-o parcare din Milano. Conform presei din Italia, Petre Giurma, descărcase camionul în cursul după-amiezii și, cel mai probabil, la ora 21:30, îl parcase și se odihnea în cabină, când a fost surprins de incendiu. Doi bărbați au încercat să deschidă ușa camionului din cabina căruia ieșea fum, însă, într-o clipă, habitaclul șoferului a fost cuprins de flăcări. Din păcate, Petre Giurma nu a mai putut fi salvat, iar martorii de la fața locului au detaliat, pe rețelele de socializare, momentele înfiorătoare din acea seară. De o lună a fost nevoie pentru îndeplinirea procedurilor în Italia și repatrierea acestuia, în contextul în care a fost necesar ca un membru al familiei să meargă pentru un test ADN și confirmarea identității, având în vedere circumstanțele morții bărbatului.

Sabotorii: Minerii au revenit la muncă. Angajații Complexului Energetic Oltenia, care au fost liberi cu ocazia sărbătorilor de iarnă, au revenit la lucru. Cei mai mulți dintre cei care au avut parte de câteva zile libere își desfășoară activitatea în carierele miniere. Totuși, perimetrele miniere care deservesc Sucursala Electrocentrale Rovinari au venit și în această perioadă la muncă pentru că a fost nevoie de cărbune pentru grupurile energetice. Chiar și așa, cantitatea de energie produsă de Complexul Energetic Oltenia a fost una destul de mică și nu a depășit 700 de MW/h. În tot acest timp, România continuă să importe mii de MW. Totuși, grupurile producătorului de energie ar putea să fie turate la maximum în perioada imediat următoare având în vedere faptul că CEO este una din companiile care livrează energie în Republica Moldova, acolo unde criza energetică se adâncește pe zi ce trece, după ce rușii au sistat livrarea de gaze naturale.

Impact în Gorj: Autoturismul destinat persoanelor cu dizabilități, disponibil și în 2025. Veste bună pentru persoanele cu dizabilități din Târgu Jiu. Autoturismul destinat persoanelor cu dizabilități va funcționa și în acest an. Primăria Târgu Jiu va suporta cheltuielile acestui serviciu. Vehiculul a fost adaptat cu o rampă pentru accesul scaunelor rulante și este pus la dispoziția persoanelor cu dizabilități în mod gratuit. ”La început de an, doresc să dau o veste bună tuturor fraților mei de suferință, persoane cu dizabilități din Târgu Jiu. Serviciul de taxi adaptat pentru persoane cu dizabilități din Târgu Jiu va continua să funcționeze și anul acesta. Autoritatea publică locală din Târgu Jiu va finanța, și în acest an, salariul șoferului acestui serviciu atât de necesar pentru toți frații mei de suferință din municipiul emblemă al județului nostru” a transmis unul dintre beneficiarii acestui serviciu, Nicky Simionescu.

Pandurul: Vinde cărbune pe OLX. Un doljean vinde cărbune pe internet. Mai sunt și alte anunțuri similare, din alte regiuni din țară. Pe populara platformă de anunțuri OLX, acesta oferă spre vânzare cărbune lignit de cea mai bună calitate, livrabil la comandă în cantități flexibile, de la o tonă până la 10 tone. Cu depozitul situat în județul Dolj, vânzătorul spune că asigură un serviciu prompt. Acest tip de combustibil reprezintă o alternativă de încălzire a caselor, practică și economică pentru multe familii.

Articole similare:

Dacă Executivul Tomac nu trece, președintele Nicușor Dan pare să aibă deja o soluție de rezervă, arată...

[post-views]

Dan Iulius Plaveti a notificat, vineri, Complexul Energetic Oltenia (CEO) cu privire la decizia de a renunța,...

[post-views]

Conducerea Partidului Mișcarea Populară a fost preluată de Cătălina Buzoianu, secretarul general al formațiunii politice, după demisia...

[post-views]

Directoratul Complexului Energetic Oltenia a fost completat cu Ion Petroniu, directorul Direcției Strategii Dezvoltare, după ce Dan...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: