România va încheia anul 2024 cu circa 200 de kilometri noi de autostradă și drum expres. Dintre aceștia, mai mult de jumătate au fost realizați de UMB, cel mai mare grup de construcții de drumuri din România, controlat de Dorinel Umbrărescu, arată economica.net.
Odată cu inaugurarea lotului 3 Râmnicu Sărat – Mândrești Munteni (36,1 km), care a avut loc vineri, 20 decembrie, UMB a ajuns la un total de aproape 80 de kilometri finalizați anul acesta pe Autostrada Moldovei A7. Tot anul acesta, companiile lui Umbrărescu au finalizat lucrările pentru darea parțială în trafic (20 km) a tronsonului 4 al Drumului Expres Craiova – Pitești. În 2024 a mai fost dat în circulație și tronsonul de 9 kilometri din Autostrada Bucureștiului A0Nord, pe care constructorul român l-a finalizat încă de anul trecut.
Mai bine de jumătate din kilometrii de autostradă și drum expres, care au fost inaugurați în 2024, provine de la un singur constructor: UMB.
Având în vedere portofoliul mare de lucrări pe care îl deține, este posibil ca cel mai puternic constructor român să-și depășească propriul record în anii care urmează. Grupul controlat de Dorinel Umbrărescu mai are în lucru proiecte precum: cele 6 loturi de pe A7 de la Focșani la Pașcani, un lot din Autostrada Unirii A8, segmentul – lipsă Margina – Holdea din Autostrada A1 Lugoj – Deva, două secțiuni din Autostrada Transilvania (A3) și Drumul Expres Brăila – Galați.
