Săteni terorizați. Primar: Au venit 300 de oameni să mă întrebe ce se întâmplă

[post-views]

Funcționari din Ministerul Mediului sunt așteptați, vineri, la Runcu, pentru o nouă discuție privind introducerea pădurilor din zona montană a Gorjului în arie strict protejată.

Locuitorii comunelor afectate sunt foarte nemulțumiți. Dacă lucrurile vor rămâne așa cum scrie în PNRR, nu vor mai avea voie nici să intre în păduri. Primarul comunei Padeș, Mihăiță Troacă, spune că ceea ce vor să facă guvernanții este dezastruos pentru țăranul român.

Săptămâna trecută, mai multe oficialități din Gorj au fost la guvern pentru a cere să fie schimbată decizia privind pădurile din județ. Primarul Troacă spune că a văzut funcționari din Ministerul Mediului care nici nu știau ce se întâmplă.

Mihăiță Troacă afirmă că sute de oameni din comună au venit să-l întrebe ce se întâmplă cu pădurea, dacă mai pot crește animale sau intra la conace.

”Oamenii spun că statul vrea să ne ia tot. Avem precedentul de la Izvoarele Cernei, unde sunt cel puțin 20 de conace și n-au voie să schimbă acoperișul sau să pășuneze. Nu ai voie să treci cu piciorul, să culegi afine, nimic!” mai spune primarul comunei Padeș.

Articole similare:

România se pregătește pentru o iarnă dificilă, iar autoritățile caută soluții pentru a asigura alimentarea cu energie...

[post-views]

Primarul Tudor Oiță anunță că lucrările de consolidare și restaurare a bisericii-monument istoric „Sfântul Ioan Botezătorul”, din...

[post-views]

12 persoane au murit și alte zeci au fost rănite, marți dimineață, în urma unor accidente în...

[post-views]

Interviurile Infinit FM din data de 10 noiembrie 2026. Invitați: Eduard Lădaru (AUR) și Nicolae Davițoiu (PMP)

...
[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: