10:00 Comemorarea lui Zelea-Codreanu. 9 percheziţii în Bucureşti şi în 5 judeţe

10:00
[post-views]

Nouă percheziţii au fost efectuate în Capitală şi în judeţele Ilfov, Timiş, Maramureş, Sălaj şi Neamţ, în urma evenimentului care a avut loc pe 30 noiembrie la Tâncăbeşti, când mai multe persoane au participat la comemorarea a 86 de ani de la moartea liderului Mişcării Legionare, Corneliu Zelea-Codreanu.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de utilizare în public a simbolurilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe.

  • ”Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov a efectuat 9 percheziţii domiciliare pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţelor Ilfov, Timiş, Maramureş, Sălaj şi Neamţ, într-o cauză în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de utilizare în public a simbolurilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, constând în aceea că, în data de 30.11.2024, în localitatea Tâncăbeşti, judeţul Ilfov, a fost organizată o comemorare a 86 de ani de la moartea liderului mişcării legionare, Corneliu Zelea-Codreanu şi a altor 13 membri ai Mişcării, la care au participat aproximativ 100 – 150 de persoane”, informează, sâmbătă, Parchetul General.

Cu această ocazie, persoanele vizate de anchetă, alături şi de alte persoane încă neidentificate, au folosit steaguri cu simboluri ce reprezintă Mişcarea Legionară, au purtat uniforme legionare şi au adoptat simboluri specifice, cum este salutul specific Mişcării Legionare. Ulterior, în spaţiul public, prin intermediul aplicaţiei TikTok, au fost distribuite mai multe videoclipuri cu aspecte de la comemorarea de la Tâncăbeşti.

Surse apropiate anchetei afirmă că printre cei vizaţi se află Şerban Suru, care se autoproclama şeful Miscarii Legionare din România, cercetat pentru utilizarea in public a simbolurilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, pentru că, la evenimentul de la troiţa lui Corneliu Zelea Codreanu, a purtat uniforma cu insemne legionare şi a efectuat salutul legionar. De asemenea, mai sunt vizaţi Florin Dobrescu, vicepreşedintele Fundatiei Ion Gavrilă Ogoranu, care a efectuat salut legionar şi este organizatorul activitatii de comemorare, dar şi soţia sa. Printre cei vizaţi mai este şi un bărbat de 45 de ani, care a purtat uniforma cu însemne legionare, a efectuat salut legionar şi a avut steag cu însemne legionare. În Timiş, poliţiştii au descins la Lugoj, la Tiberiu Petru Stepan, cunoscut pentru simpatiile sale legionare exprimate public.

Articole similare:

Noi comasări de clase, cu 3 săptămâni înainte de debutul noului an școlar, sunt semnalate de sindicaliștii...

[post-views]

Ilie Blojan, preşedintele PNL şi prim-ministru demis, afirmă că ar susţine un guvern tehnocrat, dar cu condiţia...

[post-views]

Dacă se va închide Termocentrala Turceni va fi un dezastru pentru zona Motru, deja afectată de restructurările...

[post-views]

Printr-un memoriu, cele două federații din cadrul Complexului Energetic Oltenia- Mine Energie și Univers- îi solicită președintelui...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: