18:01 CCR, sesizată privind noua lege a pensiilor. Miruţă: Pentru o nedreptate trebuie luptat nonstop

18:01
[post-views]

Tribunalul Vrancea a sesizat Curtea Constituţională a României după ce judecătorii au considerat ca noua lege a pensiilor este neconstituţională pentru oamenii care au lucrat în grupe de muncă, întrucât nu ţine cont de contributivitatea plătită, anunţă deputatul USR Radu Miruţă. Vizaţi sunt şi minerii şi energeticienii din CE Oltenia.

„Ce înseamnă asta? Nu numai Miruță, ci nişte magistrati ai acestei ţări au considerat ca legea e neconstituţională. PSD-PNL îşi iau o palmă fiindcă au refuzat, în Parlament, forma dreaptă a acestei legi, băgându-le oamenilor mâna în buzunar şi luându-le banii munciţi. Dacă CCR le va da dreptate judecătorilor de la Vrancea, Vâlcea şi vor declara aceste bucăţi neconstituţionale, Parlamentul va fi obligat să corecteze această lege. Adică, să adopte modificările propuse de mine la facerea legii, dar respinse de majoritatea PSD-PNL. Ce ar trebui făcut? Sute de oameni afectaţi să depuna cerere de intervenţie asociată acestui caz. Când judecătorii CCR vor vedea câteva sute, poate chiar mii de cereri de la oameni din ţară, vor fi şi mai atenţi şi vor decide corectarea acestei legi. Chiar dacă alegerile au trecut, pentru o nedreptate trebuie luptat non-stop. Felicitari domnului Adrian Jurca, cel care a coordonat oamenii pentru a da în judecată în acest caz. Un om de ispravă!” a declarat Miruţă.

Articole similare:

România reușește să ocupe două poziții consecutive în clasamentul celor mai spectaculoase șosele europene. Transalpina se află...

[post-views]

Președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, președintele PSD, a declarat că pactul politic pe energie propus, săptămâna trecută,...

[post-views]

PNL susţine organizarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului, în perioada 24-28 august, pentru legea salarizării, liderul deputaţilor...

[post-views]

Fostul ministru PSD al Energiei, Bogdan Ivan, a anunțat că va fi prezent, în această după-amiază, la...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: