De ce întârzie realizarea noilor investiții la CE Oltenia

[post-views]

Alin Cărăgui, secretar de stat în Ministerul Energiei, crede că s-a greșit, în planul de restructurare al Complexului Energetic Oltenia, în privința noilor investiții în parcuri fotovoltaice și grupuri energetice pe gaze, care ar fi trebui finalizate până în 2026.

Mai exact, termenele de realizare, menționate în document, sunt prea mici.

”Nu poți să spui că, în 4 ani, construiești două centrale pe gaze și 8 parcuri fotovoltaice” a afirmat liberalul în emisiunea Interviurile Infinit FM.

Cărăgui a povestit că, în momentul în care a ajuns la Ministerul Energiei, s-a interesat care este ”proporția dezastrului” privind stadiul noilor investiții. A constatat că sunt întârziate din culpa ambelor părți, adică atât a Complexului Energetic Oltenia cât și a partenerilor privați. Asta, deși, au miliarde de euro în conturi.

Secretarul de stat din Ministerul Energiei a mai afirmat că directoratul CEO invocă probleme în zona de exproprieri și o relație greoaie cu autoritățile locale, drept argument pentru întârzierea noilor investiții.

Articole similare:

Președintele PNL, Ilie Bolojan, a propus convocarea Biroului Politic Național (BPN) al PNL care, la rândul său,...

[post-views]

Majoritatea consumatorilor va plăti mai puțin la factura la gaze naturale. Comitetul de Reglementare al Autorității Naționale...

[post-views]

Autoritățile locale alocă peste 30.000 de euro pentru realizarea unor videoclipuri de promovare a Craiovei. Materialele vor...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: