Săptămâna aceasta, Cooperativa Europeană ROenergie a atras atenția asupra unei creșteri drastice a prețului energiei electrice, relevând faptul că prețul prognozat pentru 7 noiembrie se va situa la un nivel critic de 3.855,51 lei/MWh, depășind cu mult tarifele normale și generând un impact financiar insuportabil pentru populație și mediul de afaceri.
Asociația a cerut de urgență ca autoritățile să ia măsuri astfel încât, în ritmul în care cresc prețurile în acest moment, să existe măsuri puse la punct ca atunci când se vor ridica plafoanele la 1 aprilie 2025, prețurile la energie să nu explodeze.
În dialog cu ziare.com, Dumitru Chisăliță, specialist în politici energetice și președintele Asociației Energia Inteligentă, a validat cifrele publicate de ROenergie, manifestându-și îngrijorarea că perioada în care autoritățile ar putea realmente să creeze pârghii sistemice prin care tranziția către piața liberă să fie una graduală și fără șocuri pentru consumatori sau cârpeli legislative pe termen scurt se încheie. Mai mult, concomitent cu calculele și îngrijorările experților din sector, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă noi asigurări că prețurile la energie nu doar că nu vor crește flagrant după ridicarea plafoanelor, dar vor și scădea.
Avertismentul Cooperativei ROenergie: „Acest nou vârf de preț ar putea duce la o criză fără precedent în România”
Potrivit reprezentanților cooperativei, în ciuda avertismentelor repetate venite din partea organizațiilor din sectorul energetic și a cooperativelor de consumatori, autoritățile continuă să ignore măsurile necesare pentru a stabiliza piața și a proteja cetățenii.
Aceștia au indicat că nivelul de preț de pe 7 noiembrie, de aproape 4.000 de lei/MWh ar putea duce la o criză energetică majoră, în condițiile în care mulți consumatori, atât casnici, cât și industriali, nu își permit să suporte aceste costuri crescute.
- „În contextul unui sistem energetic deja fragil, este de neconceput ca autoritățile să nu implementeze soluții de urgență pentru a preveni speculațiile și creșterea explozivă a tarifelor. Consumatorii se confruntă deja cu facturi mari și poveri financiare majore, iar acest nou vârf de preț ar putea duce la o criză fără precedent în România”, a declarat Marius Pavelea, directorul cooperativei ROenergie.
ROenergie a solicitat de urgență intervenția guvernului și a autorităților de reglementare pentru a stabiliza piața și pentru a proteja cetățenii de efectele unei crize energetice.
- „Considerăm că este imperativă găsirea unor soluții sustenabile și echitabile pentru gestionarea prețurilor, astfel încât populația să nu fie afectată de fluctuațiile extreme de pe piața energiei”, au mai adăugat experții.
Dumitru Chisăliță spune că „trebuie să rezolvăm cauza, nu efectul” și că este imperios necesară o trecere lentă la piața liberă.
- Dumitru Chisăliță: „Pentru că, da, eu pot să vin astăzi să zic nu se vinde energie electrică cu mai mult de 2.500 de lei, dar dacă mergem mai departe pe lanț, pe sârb o să-l doară în cot că vreau eu să cumpăr doar cu 2.500. În momentul de față, avem un preț în care toți furnizorii îl stabilesc în funcție de prețul dat de guvern. E o chestie absolut normală din perspectiva unui manager de vânzări. Ca să se schimbe lucrurile astea, trebuia să intre într-o repornire a pieței, prin oferte care să apară periodic. Adică, cum am propus noi în ianuarie 2024, în fiecare lună, fiecare furnizor din portofoliu lui trebuia să vină și să se oblige să încheie cu 5% din portofolii noi contracte pe baza de oferte în piață. Ca să-și atingă dezideratul, furnizorul era obligat să vină cu un preț sub cele practicate atunci. Și atunci, încet-încet, în prima lună 10%, în al doilea lună 10% și se reajungea la un preț corect al pieței. Toată lumea o să stea până în 31 martie și se va aștepta ca de la 1 aprilie să vină furnizorii cu nu știu ce prețuri – e o prostie. Dacă mă întrebați pe mine, cel mai bine, în situații de genul acesta, reacționează piața la măsuri fiscale. Toate țările europene care au recurs la măsuri fiscale, adică și-au redus pur și simplu foamea de bani, ca să spun așa, au ieșit cel mai repede și cel mai bine din criză și au avut industria și populația cel mai puțin afectată.
Un exemplu dat de acesta este reducerea TVA de la 19 la 5% pentru energie, care ar tăia din start 14% din prețuri, cu toate că măsurile pe care Guvernul Ciolacu le-a negociat la Bruxelles în Planul Bugetar-Structural de reducere a deficitului preconizează pentru următorii doi ani o posibilă creștere a TVA la 21% și în niciun caz măsuri sectoriale de coborâre a taxei pe valoare adăugată.
- Dumitru Chisăliță: „Acum, în viață, în unele momente, trebuie să faci niște sacrificii. Exact în zona asta suntem. Dacă nu o să venim cu niște măsuri sustenabile în piață și nu doar de ochi lumii, o să suportăm niște consecințe. Plafonarea prețului PZU și Intraday înseamnă posibilitatea ca în anumite intervale orare, anumiți consumatori să nu consume pur și simplu, să nu fie suficientă energie care să poată fi consumată în România – deci, să ne întoarcem la perioada dinainte de ’89, când știam cu toții că la ora 6 până la ora 10 se oprește lumina”, a avertizat Chisăliță.
https://ziare.com/energie/semnal-alarma-ridicare-plafoane-energie-2025-reactie-minister-1904676