13:36 Accident grav la Tânțăreni

13:36
[post-views]

Un grav accident de circulație a avut loc, miercuri, pe raza comunei Țânțăreni. Două persoane, o fată de 19 ani şi o femeie de 40 de ani, au fost rănite, fiind solicitat elicopterul SMURD.

Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului a reieșit faptul că, în timp ce o tânără, de 19 ani, din localitate, conducea un autovehicul pe DE 79, din direcţia Filiaşi către Ţânţăreni, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare, ar fi ieșit în afara părţii carosabile și s-ar fi izbit de un cap de pod, împrejurare în care autoturismul s-ar fi răsturnat.

În urma impactului, conducătoarea auto și o pasageră de 40 de ani, din aceeași localitate au suferit leziuni și au fost transportate cu un elicopter SMURD, respectiv o ambulanţă la Spitalul Nr. 1 Craiova, pentru acordarea de îngrijiri medicale. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Articole similare:

21 de gospodării din orașul Turceni pot beneficia de sisteme de energie regenerabilă, prin proiectul ”Dezvoltarea comunității...

[post-views]

Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), contestă modul în care sunt comparate costurile diferitelor surse de...

[post-views]

CSM Târgu Jiu a terminat la egalitate, scor 1-1, cu FC Păușești-Otăsău, într-o partidă care a contat...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: