Vești bune pentru mineri. Deciziile luate în ședința sindicate-administrație

[post-views]

Administrația și sindicatele din Complexul Energetic Oltenia au decis, luni, într-o ședință, să fie decontat transportul minerilor din carierele în care se restrânge activitatea.

O astfel de situație a apărut la Husnicioara, carieră care se va închide până la finalul anului. Din cauza numărului mic de mineri, cursele cu mijloace de transport n-au mai fost rentabile, așa că nicio firmă nu s-a mai prezentat la licitația organizată de CEO. Prin urmare, s-a decis să fie decontat transportul oamenilor care mai lucrează aici. La fel se va întâmpla și cu minerii din celelalte cariere care se vor închide.

Jan Popescu, președintele executiv al Sindicatului Mine Energie Oltenia

La ședința de luni, sindicatele din CEO au ridicat și problema a circa 180 de salariați, care lucrează în ture, și care au pierdut bani după ce sporurile au fost introduse în salarii.

”Cred că vom găsi înțelegere pentru a rezolva această situație. Nu necesită modificări în contractul colectiv de muncă, este o solicitare pe care directoratul o poate rezolva” afirmă Jan Popescu.  

Articole similare:

Prim-vicepreședintele USR Radu Miruţă, fost ministru în Guvernul Bolojan, acuză că PSD comunică forţat, lăudându-se şi utilizând...

[post-views]

Gorjul are nevoie de mai mult decât fotografii, felicitări, mulțumiri și declarații, afirmă, într-o postare pe Facebook,...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: