15:55 Primărie cu 8 angajați, lăudată de Ciucă

Preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, şi-a exprimat, marţi, aprecierea pentru administraţia locală din comuna Horodnic de Sus, în judeţul Suceava, deoarece funcţionează cu doar 8 angajaţi, deşi are o organigramă care cuprinde 46 de posturi.

„Este important să spunem lucrul acesta, poate înţelege toată lumea că se poate face administraţie într-o localitate de 5.600 de locuitori cu 8 angajaţi. Iată ce înseamnă eficienţă, organizare, coordonare … dintr-o schemă de 48. Deci 38 de locuri sunt vacante şi opt oameni trudesc pentru comunitatea lor. Totul este, încă o dată, în deplină cu aliniere cu viziunea primarului, a liderului comunei”, a afirmat Ciucă.

Pe de altă parte, într-o postare pe pagina sa de Facebook, Nicolae Ciucă a arătat că primarul liberal al comunei, Valentin Luţă, a reuşit ca în ultimii opt ani să deruleze investiţii de 37 de milioane de euro pentru dezvoltarea localităţii.

„La Horodnic de Sus l-am întâlnit pe primarul Valentin Luţă, un om credincios, familist care îşi slujeşte comunitatea cu pasiune. În ultimii 8 ani s-au investit 37 de milioane de euro în proiecte de infrastructură şi modernizare, iar rezultatele sunt vizibile şi vorbesc de la sine. Aceste realizări demonstrează ce poate face o administraţie liberală care are la baza valori solide şi multă credinţă în Dumnezeu”, a spus Ciucă.

Articole similare:

Ludovic Orban ar putea face parte din Administrația Prezidențială, au precizat, miercuri, surse politice, citate de agerpres.ro....

Ultimii 12 kilometri ai Drumului Expres Craiova – Pitești (DEx12), construiți de UMB, vor fi dați în...

Prima turbină eoliană de 6,4 MW din România a fost instalată în parcul eolian VIFOR din Buzău....

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: