”O acțiune perimată, pur electorală” este, pentru Nicolae Ivăniși, demersul ministrului Energiei, Sebastian Burduja, de a pune tunurile pe ONG-urile de mediu, pe care le acuză că au blocat investiții la diverse hidrocentrale.
Conform presei centrale, Burduja ar fi sesizat DIICOT. Ministrul a acuzat mai multe organizații că încearcă să stopeze proiecte energetice și a cerut să se verifice dacă acestea ”au legături cu Federația Rusă”.
”În preajma alegerilor s-a trezit să depună plângeri pe la DIICOT! Asta trebuia să se întâmple în urmă cu 7 ani. Interesele meschine ale ONG-urilor erau și atunci” afirmă coordonatorul Alternativa pentru Demnitate Națională Gorj.
Și Gorjul are hidrocentrale realizate în proporție de peste 90%, dar nefinalizate, în Defileul Jiului. Investiții blocate în urma unor acțiuni în instanță ale ONG-urilor de mediu. Nicolae Ivăniși amintește că atrăgea atenția, în urmă cu 6 ani, exact asupra lucrurilor despre care vorbește acum Sebastian Burduja. �

