11:05 Scandal din gelozie. Și-a lovit soțul cu coada de la mătură

11:05
[post-views]

A fost scandal, marți, într-o familie din comuna Săulești, din cauza geloziei dar și pe fondul consumului de alcool. Soțul, de 44 de ani, a fost cel care a sunat la 112.

Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că bărbatul, în timp ce se afla la locuința de domiciliu împreună cu soția sa, pe fondul unui conflict spontan generat de gelozie și consumul de băuturi alcoolice, femeia de 37 de ani l-ar fi lovit pe soțul său cu o coadă de mătură, iar acesta, ulterior ar fi lovit-o pe soția sa cu palma la nivelul ochiului drept. De asemenea, bărbatul ar fi spart telefonul soției sale, iar aceasta ar fi distrus cu coada măturii două geamuri ale ușilor locuinței.

”În urma evaluării riscului, persoanele în cauză nu au dorit emiterea unui ordin de protecție provizoriu, acestora fiindu-le înmânate câte o cerere pentru instanța de judecată. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violență în familie și distrugere” transmite Poliția Gorj.

Articole similare:

Luni, începe un nou an școlar, iar conducerea Primăriei Târgu Jiu nu va lipsi de la festivitățile...

[post-views]

Deputatul Claudiu Manta crede că, de data aceasta, vor fi reluate lucrările la hidrocentralele din Defileul Jiului....

[post-views]

Sunt șanse foarte mari ca, în următoarele două săptămâni, să avem un nou guvern, a declarat, vineri,...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: