10:44 Reținut după o bătaie în centrul Târgu-Jiului

[post-views]

Doi bărbați s-au luat la bătaie, luni seară, la intersecția străzilor Popa Șapcă cu Calea Eroilor, din Târgu Jiu. Unul dintre ei, din Târgu-Cărbunești, a ajuns la spital cu o tăietură în palma dreaptă, iar celălalt a fost reținut pentru 24 de ore.

La fața locului s-au deplasat mai multe patrule de siguranță publică din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu, care au stabilit că în urma unui conflict spontan, doi bărbați, unul de 43 de ani din Târgu Jiu și celălalt de 32 de ani, din Târgu Cărbunești, s-ar fi agresat reciproc.

În urma altercației, bărbatul de 32 de ani s-ar fi deplasat singur la o unitate medicală de specialitate, prezentând o tăietură în palma mâinii drepte.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

În urma verificărilor efectuate de polițiști și a probatoriului administrat în cauză, față de bărbatul de 43 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, a fost luată măsura reținerii pe bază de ordonanță pe o perioadă de 24 ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Gorj.

Articole similare:

Anunț de ultimă oră făcut de Unilever, cel mai mare producător de mâncare din Europa și unul...

[post-views]

Ordonanța de Urgență pentru modificare legii decarbonizării sectorului energetic a fost pusă de Ministerul Energiei în dezbatere...

[post-views]

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) va începe de luni, 10 noiembrie, o serie de controale la...

[post-views]

Este doliu la Spitalul Județean de Urgență din Târgu-Jiu după decesul economistului Ion Neluțu Tomulescu, la doar...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

blank

Infinit hits: