Investiţie majoră la CE Oltenia. „Pas important în modernizarea infrastructurii energetice a companiei”

Complexul Energetic Oltenia a anunțat efectuarea probelor de punere în funcțiune și interconectare cu Sistemul Energetic Național (SEN) a grupului energetic nr. 5 Rovinari, în urma unui amplu program de retehnologizare.

„Probele de punere în funcțiune au început în data de 3 octombrie 2024, la ora 8:00, când s-a aprins focul și au fost efectuate probe tehnologice cu toate instalațiile. În data de 4 octombrie 2024, au fost realizate probele electrice și verificările protecțiilor în vederea debitării pe linia de 400 kV. Toate aceste teste au fost finalizate cu succes, instalațiile funcționând în parametrii proiectați. La ora 23:12, a fost efectuată o primă sincronizare a generatorului nr. 5 cu SEN, după care se vor efectua probe cu încărcarea turboagregatului la diverse sarcini și se va verifica funcționarea instalațiilor aferente grupului energetic nr. 5.

Pentru respectarea celor mai recente cerințe de mediu la nivel european, grupul energetic nr. 5 a beneficiat de implementarea unor instalații moderne, printre care:

  • Instalație de desprăfuire electrostatică;
  • Instalație de desulfurare a gazelor de ardere;
  • Instalații de evacuare în sistem șlam dens;
  • Instalație de denoxare a gazelor de ardere.

Investiția realizată demonstrează angajamentul Complexului Energetic Oltenia de a menține standardele ridicate de eficiență și conformitate ecologică, contribuind în același timp la asigurarea unui mix energetic echilibrat și la securitatea energetică a României. Punerea în funcțiune a grupului reprezintă un pas important în modernizarea infrastructurii energetice a companiei, cu scopul de a reduce impactul asupra mediului și de a îmbunătăți performanțele tehnice și economice ale acestuia. Conducerea Complexului Energetic Oltenia mulțumește firmelor executante, precum și propriilor salariați implicați în realizarea acestei investiții, apreciind atât efortul depus de aceștia, cât și beneficiile pe care această modernizare le va aduce securității energetice naționale” a transmis CE Oltenia.

Articole similare:

AUR depune, în Parlament, moțiune de cenzură după ce guvernul, condus de Ilie Bolojan, și-a asumat răspunderea...

Președintele SUA, Donald Trump, a emis un ordin executiv prin care vor fi eliminate subvențiile către producția...

Masterchefii Sorin Bontea, Florin Dumitrescu şi Cătălin Scărlătescu vin pe TV cu încă un format culinar –...

Ediţia din acest an a festivalului ”Beach, Please!” (9-13 iulie) marchează o bornă istorică: este oficial cel...

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: