16:11 Liberalii fac lege care să-i permită lui Iohannis să candideze la Senat

16:11
[post-views]

Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, a confirmat joi, la Digi 24, că PNL a depus un proiect de lege prin care i se va permite președintelui ca, în ultimele trei luni de mandat, să poată candida pentru o funcție aleasă în Parlamentul României. Declarația senatorului vine după mai multe zile în care liberalii au vehiculat acest scenariu, care îi va permite președintelui Klaus Iohannis să candideze pentru un post de senator pe listele PNL.

„Informația momentului este că Partidul Național Liberal a înregistrat în procedură legislativă o modificare a legii care prevede că președintele în funcție, aflat în ultimele trei luni de mandat, poate candida ca și independent pe lista unui partid sau unei alianțe. Este o propunere legislativă care, practic, îi consacră dreptul președintelui care își încheie mandatul odată cu actualul Parlament, dacă dorește să-și poată continua cariera politică și rezolvă o problemă. Dacă mă întrebați de ce acum, e pentru că, în ultimii 20 de ani, alegerile parlamentare nu s-au mai suprapus cu alegerile prezidențiale și noi ne dorim ca președintele, dacă își dorește, să candideze”, a declarat Fenechiu.

Articole similare:

Grupurile parlamentare ale PNL și USR au semnat, luni, un acord de colaborare parlamentară pentru sesiunile din...

[post-views]

Elevii beneficiază și în anul școlar 2026-2027 de transport gratuit cu trenul în România, indiferent de categoria...

[post-views]

Interviurile Infinit FM din data de 7 septembrie 2026. Invitat: Dan Vîlceanu

...
[post-views]

Ministrul interimar al Apărării Naţionale, Radu Miruţă, a declarat luni, la Târgu Jiu, că un guvern format...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: