Bon Jovi a salvat o femeie care voia să se sinucidă

[post-views]

Muzicianul Jon Bon Jovi a salvat, marţi, o femeie care era pe punctul de a sări de pe un pod din Nashville, SUA. În timp ce filmau un videoclip, cântăreţul şi echipa sa de producţie au observat că o femeie se urcase pe balustradă şi era pe punctul de a sări în râu.

Împreună cu o persoană a cărei identitate nu a fost dezvăluită, Jon Bon Jovi s-a apropiat de femeie şi a început să vorbească cu ea, înainte de a o convinge să nu sară. Apoi, au ajutat-o să treacă de balustradă pe partea cealaltă.

Miercuri, poliţia din Nashville a publicat, pe reţelele sale de socializare, imagini de pe camerele de supraveghere de la faţa locului, aducându-i un omagiu cântăreţului.

„Jos pălăria în faţa lui şi a echipei sale pentru că au ajutat o femeie pe podul Seigenthalter marţi seară”, se putea citi într-un mesaj foarte mediatizat.

Videoclipul, care a fost şters de Youtube, a fost totuşi postat online de numeroşi internauţi şi publicaţii.

„Cu toţii trebuie să contribuim la siguranţa celorlalţi”, a adăugat şeful poliţiei din Nashville, John Drake.

Nu se ştie ce i-a spus Jon Bon Jovi femeii, iar cântăreţul nu a reacţionat încă. Potrivit Page Six, el nu va comenta pe această temă „din respect pentru persoana care se afla într-o situaţie stresantă şi vulnerabilă”.

CNN relatează că femeia a fost salvată de echipa lui Jon Bon Jovi şi dusă la spital pentru tratament.

https://twitter.com/i/status/1834011339313811541

Articole similare:

Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat, luni, la dezbaterea moţiunii simple împotriva sa, că acuzaţiile care-i sunt...

[post-views]

Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a declarat, luni, că PNL va iniția un alt proiect privind reducerea numărului...

[post-views]

Președintele USR Târgu-Jiu, Corneliu Răducan Morega, spune că nu-l ia în serios pe senatorul AUR, Ionuț Sandu,...

[post-views]

O elevă, de 8 ani, de la Școala Generală Bumbești-Jiu, a fost rănită la o mână, luni,...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

blank

Infinit hits: