Protest la Casa de Pensii. ”Ministra Muncii, o prefăcută, o mâță!”

[post-views]

S-a cerut demisia ministrului Muncii, Simona Bucura Oprescu, și a șefului Casei Naționale de Pensii, Daniel Baciu, la protestul organizat joi, în Piața Prefecturii și la Casa de Pensii Gorj, de Federația Națională a Muncii, condusă de Constantin Crețan.

Nemulțumiți că pensiile le-au venit recalculate pe minus sau de blocajele care sunt pe Legea nr.197/2021, foștii mineri au ieșit din nou în stradă și au scandat împotriva partidelor aflate la guvernare.

Constantin Crețan a pus tunurile pe ministrul Muncii și pe șeful Casei Naționale de Pensii pentru faptul că în noua lege a pensiilor, intrată în vigoare la 1 septembrie, nu mai sunt recunoscute condițiile grele de muncă în care au lucrat minerii.  

”Ei nu țin cont de contributivitatea pe care am avut-o la fondul de pensii! Ne fură și ne taie pensiile!” a acuzat sindicalistul.

Crețan a mai spus, la microfon, că lupta pentru recunoașterea drepturilor minerilor va continua. Liderul sindical a dat exemplul unui fost miner de subteran a cărui pensie a venit recalculată cu minus 2600 de lei. 

La protestul foștilor mineri de la Casa de Pensii Gorj a venit să se plângă și o femeie din comuna Ciuperceni, care a muncit 26 de ani dar primește pensia minimă de 1281 de lei. Guvernanții i-au mai pus în plus doar 5 lei.

Articole similare:

România are nevoie urgentă de un mecanism de compensare pentru plata certificatelor de carbon, spune Laurențiu Manolache,...

[post-views]

Impact în Gorj: Asociația Municipiilor din România se implică în problema termoficării de la Motru dar și...

[post-views]

Secțiile ATI II și Chirurgie II, din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu, vor intra în lucrări...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

blank

Infinit hits: