16:07 Peste 5.000 de decizii de recalculare a pensiilor, oprite de la distribuire într-un județ

Mai mult de 5.000 de decizii de recalculare a pensiilor au fost oprite, luni, de la distribuirea prin Poșta Română într-un singur județ. Casa de Pensii spune că există „suspiciuni rezonabile de a fi eronate”.

Casa Judeţeană de Pensii Alba a suspendat distribuirea a peste 5.000 de decizii de recalculare a pensiilor. Angajații au început reverificarea dosarelor, dar nu este clar ce a cauzat suspiciunile.

„Din dorinţa de a nu ajunge la beneficiarii noştri decizii greşite, care, ulterior, să genereze debite, am considerat important, la nivel de instituţie, ca aceste decizii să fie reţinute de la plată. Listele au fost comunicate atât Casei Naţionale de Pensii Publice cât şi Oficiului Poştal Judeţean. Aceste decizii vor fi reanalizate, nu înseamnă că sunt greşite, doar că, existând anumite suspiciuni de date eronate – fie elemente de stagiu, fie de cuantum al pensiei, fie de număr de puncte stabilit – am considerat că este extrem de important să nu generăm anumite nemulţumiri în rândul pensionarilor prin comunicarea unor decizii posibil eronate”, a declarat Cornelia Miclea, directorul Casei Judeţene de Pensii Alba, citată de ziarulunirea.ro.

Șefa instituției spune că reverificare nu înseamnă că toate deciziile oprite de la distribuirea prin Poșta Română sunt greșite. Directoarea a oferit și explicații cu privire la situația pensionarilor care nu vor primi, până la 1 septembrie, deciziile de recalculare.

„De la 1 septembrie vor primi drepturile cu care dânşii sunt în plată la data de 31 august”, a explicat șefa Casei de Pensii Județene Alba.

Articole similare:

Fiul unui cunoscut medic chirurg din Gorj, Dan Dumitrelea, a murit în Anglia. Tânărul Robert Dumitrelea, de...

Primarul Cosmin Pigui spune că Partidul Social-Democrat trebuie “restartat” după turul 2 al prezidențialelor. “Ar trebui întinerită...

Apelul pentru microîntreprinderi, din cadrul Programului de Tranziție Justă, a fost lansat, astăzi, la Târgu-Jiu. Apelul are...

Lidera AUR Gorj, Ionelia Priescu, vorbește despre ”presiuni din partea marilor antreprenori din județ”, înaintea turului doi...

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: