14:46 Runcu: Sute de familii, racordate gratuit la canalizare

14:46
[post-views]

Sute de familii din localitatea Runcu, județul Gorj, vor beneficia de racord la canalizare gratuit. Ajutorul vine din partea Administrației Fondului pentru Mediu, prin Programul ”Prima Conectare”.

”Astăzi, 01.08.2024, s-a semnat contractul de lucrări între Aparegio Gorj, în calitate de beneficiar și Eurodacos SRL, antreprenorul ce va materializa această investiție. Valoarea contractului este de 2.623.407.86 lei fără TVA, termenul de execuție va fi de 18 luni și vor fi realizate un număr de 388 de racorduri de canalizare, în satele Bâlta și Bâltișoara” anunță operatorul regional de apă și canalizare.

Prin Programul ”Prima Conectare”, persoanele cu venituri reduse pot beneficia, indirect, de o finanțare de cel mult 1.900 de euro. Potrivit regulilor programului, banii nu pot fi ceruți autorităților direct de beneficiarii finali ai lucrărilor, ci doar prin intermediul operatorilor de apă și canalizare. Pentru a beneficia de sprijin, doritorii trebuie să facă dovadă că sunt proprietarii locuinței şi că venitul pe membru de familie nu depășește 3.000 lei(nivelul salariul minim brut aflat în plată).

Programul ”Prima Conectare” a avut, în anul 2024, două runde de finanțare. Măsura de sprijin face parte din Planul Național de Redresare și Reziliență, iar perioada estimată de implementare a activităților proiectului este 30 iunie 2026.

Articole similare:

Ministerul Apărării Naționale și Uzina Mecanică Sadu au semnat, marți, trei noi contracte pentru muniție, în valoare...

[post-views]

Ministerul Educaţiei a anunţat, marţi, că rata de promovare la proba de competenţe din cadrul concursului pentru...

[post-views]

Președintele Nicușor Dan ar fi pregătit inclusiv să dizolve parlamentul vineri, 16 octombrie, dacă partidele politice nu...

[post-views]

Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, anunţă că formaţiunea ia în calcul încheierea unui acord politic bilateral cu premierul...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: