15:24 Tânărul din Ilfov, acuzat că a avariat 7 mașini în Târgu-Jiu, reținut pentru 24 de ore

[post-views]

Un tânăr de 24 de ani, din comuna Bărbulești, județul Ilfov, este acuzat că a avariat 7 autoturisme în municipiul Târgu-Jiu, după ce s-ar fi urcat la volan băut și fără permis de conducere.

”La data de 29 iulie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu – Biroul Rutier au reținut pentru 24 de ore și introdus în arestul IPJ Gorj, un tânăr 24 de ani, din comuna Bărbulești, județul Ilfov, fiind bănuit de săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără permis de conducere și conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că acesta s-ar fi aflat sub influența alcoolului, la momentul producerii evenimentului rutier, fapt relevat de rezultatele analizelor la probele de sânge.

Reamintim faptul că în dimineața de 29 iulie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu – Biroul Rutier au depistat un tânăr 24 de ani, din comuna Bărbulești, județul Ilfov, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Victoriei, din municipiul Târgu Jiu, fără a deține permis de conducere.
Conducătorul auto a refuzat testarea cu aparatele din dotare, acesta fiind condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice.

Totodată, în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că, tânărul ar fi fost implicat în mai multe evenimente rutiere soldate cu pagube materiale, pe raza municipiului Târgu Jiu, rezultând avarierea a șapte autoturisme” transmite Poliția Gorj.

Articole similare:

Polițiștii gorjeni au dat amenzi usturătoare, de circa 30.000 de lei, unor șoferi care transportau agregate având...

[post-views]

Fostul senator de Gorj, Dian Popescu, îi acuză de minciună pe cei care afirmă că termocentralele din...

[post-views]

Consilierul PNL de la Baia de Fier, Mihai Olaru, a decis să preia inițiativa în problema declarării...

[post-views]

Lipsa bugetului nu i-a afectat pe mineri și energeticieni, care și-au luat în continuare salariile și alte...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

blank

Infinit hits: