09:02 Cod portocaliu. Temperaturile ajung la 39 de grade

[post-views]

Mai mult de jumătate de ţară se va afla sub avertizare cod portocaliu de căldură, pe parcursul zilei de joi, temperaturile urcând până la 39 de grade.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, în judeţe din Banat, Crişana, Oltenia, Muntenia, zona continentală a Dobrogei, sudul Moldovei, vestul şi sud-vestul Transilvaniei şi local în Maramureş valul de căldură va persista, va continua să se extindă şi se va intensifica. Va fi caniculă, iar temperaturile maxime vor fi de 36…39 de grade, cu cele mai mari valori în vest şi sud. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Minimele termice nu vor coborî sub 20 de grade, astfel că vor caracteriza o noapte tropicală. Avertizarea cod portocaliu vizează şi Municipiul Bucureşti.

În restul ţării, respectiv în zone din Moldova, local în Transilvania şi Maramureş şi pe litoral, este cod galben de caniculă. Temperaturile maxime vor fi de 33…37 de grade, va fi disconfort termic ridicat şi local caniculă. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pe arii extinse pragul critic de 80 de unităţi.

Local, minimele nu vor coborî sub 20 de grade, caracterizând o noapte tropicală.

Articole similare:

Ministrul Radu Miruță, președintele USR Gorj, le transmite social-democraților că vor avea aceeași viață grea cu partidul...

[post-views]

Premierul desemnat Adrian Veştea a declarat, luni, că vor fi miniştri PNL în guvern, dar este important...

[post-views]

“Mă surprinde că se continuă în România cu mecanisme sovietice de menținere a puterii”, afirmă Eduard Lădaru,...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: