Guvernul francez dă undă verde taxiurilor zburătoare

[post-views]

Guvernul francez a dat, marţi, undă verde instalării unui heliport pe Sena, printr-o decizie publicată în Jurnalul Oficial, care autorizează ”înfiinţarea, de către Aéroports de Paris (ADP), a unei staţii de elicoptere pe teritoriul oraşului Paris”, relatează Le Figaro.

Această staţie urmează să fie instalată pe cheiul Austerlitz, în arondismentul al XIII-lea, la Paris. Platforma ”cu caracter experimental” urmează să fie exploatată de ADP până la 31 decembrie 2024. Taxiurile zburătoare, dezvoltate de mai mulţi ani de către start-upul german Volocopter, urmează să circule între orele locale 8.00 (9.00, ora României) şi 17.00 (18.00, ora României).

Zborurile sunt limitate la două pe oră şi la 900 de zboruri experimentale în total. Taxiurile zburătoare nu se plătesc. Fără acordul EASA şi DGAC, ele transportă exclusiv invitaţi traşi la sorţi. Aceştia urmează să fie tranzitaţi de către ADP, în această fază experimentală, de la heliportul Issy-les-Moulineaux şi ”veliportul” Paris-Austerlitz, de la Issy-les-Moulineaux pe aerodromul Saint-Cyr-l’École şi de pe aeroportul de afaceri de la Bourget la Roissy-CDG.

Acest proiect, susţinut de regiunea Île-de-France, de instalare pe o barjă, pe Sena, s-a lovit mult timp de opoziţia unor aleşi municipali de la Paris, care denunţă un mod de transport rezervat bogaţilor.

”Nimic nu merge în acest proiect (…), un gadget total inutil şi extrem de poluator, destinat câtorva ultraprivilegiaţi grăbiţi”, denunţa, în noiembrie, adjunctul Tranziţiei Ecologice, Dan Lert.

Consiliul Municipal al Parisului a dat, atunci, un aviz negativ acestui proiect, dorit de CEO-ul Aéroports de Paris (ADP) Augustin de Romanet.

Articole similare:

Partidul Social Democrat a decis, luni, să îi retragă sprijinul politic premierului Ilie Bolojan. Aproximativ 5.000 de...

[post-views]

Preşedintele AUR, George Simion, a fost întrebat, luni, dacă ia în calcul o posibilă guvernare alături de...

[post-views]

Centrul pietonal al Târgu-Jiului, aflat în plin proces de modernizare, va fi dotat cu mobilier urban nou....

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: