14:34 Acuză acțiune de manipulare. Romanescu: Încearcă să inducă în eroare cetățenii

[post-views]

Primarul PSD al Târgu-Jiului, Marcel Romanescu, îşi acuză adversarii politici că încearcă să „manipuleze” opinia publică, prezentând fotografii și informații nereale legate de terenul de fotbal din incinta stadionului municipal.

„Pentru că, în continuare, se minte foarte mult încercăndu-se manipularea opiniei publice, sunt necesare unele explicații. Terenul de fotbal de la Stadionul „Constantina Diță” se pregătește pentru următorul sezon. Este o acțiune care are loc periodic și despre care manipulatorii știu, dar prezintă niște fotografii și încearcă să inducă în eroare cetățenii. S-a mai încercat acest lucru și în anii trecuți, dar se reia subiectul în speranța că oamenii se vor lăsa păcăliți. În esență, este vorba despre o acțiune de eliminare a unei specii de iarbă – Poa Annua, specie invazivă care apare pe suprafețele cu gazon. Sunt acele zone cu o iarbă foarte deschisă la culoare. S-a făcut o aerare cu carote a gazonului, se scoate materia organică depusă, s-a aspirat suprafața, apoi a avut loc o nisipare urmată de însămânțare. În 7-10 zile va fi vizibilă schimbarea, iar, până la începerea sezonului, vom avea un gazon de calitate pentru competițiile sportive ce vor urma. În concluzie, nu vă lăsați păcăliți de informațiile false care inundă spațiul public ca urmare a alegerilor ce vor urma” a notat, pe Facebook, Marcel Romanescu.

Articole similare:

Interviurile Infinit FM din data de 11 iunie 2026. Invitat: Deputatul Ionelia Priescu, președintele AUR Gorj

...
[post-views]

Primăria Municipiului Târgu Jiu și Universitatea Craiova invită fanii alb-albaștrilor, miercuri, 17 iunie 2026, între orele 19:00...

[post-views]

Corpul de control al prefectului de Gorj a fost trimis la Primăria Săcelu, unde n-a fost aprobat...

[post-views]

Un nou nume este vehiculat ca fiind favorit pentru portofoliul de ministru al Energiei în viitorul potențial...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: