Start superb pentru România la Euro 2024: 3-0 cu Ucraina

Naţionala României a început cu o victorie categorică parcursul la Campionatul European din Germania, scor 3-0 cu Ucraina, la Munchen, în grupa E. Victoria a venit la o zi după ce selecţionerul Edward Iordănescu a împlinit 46 de ani. Tricolorii au fost susţinuţi, din tribune, de zeci de mii de suporteri.

Meciul de la Munchen a început cu Ucraina presând, însă jucătorii lui Rebrov nu au reuşit să trimită nici un şut pe poarta lui Niţu şi tricolorii au profitat. Man i-a pasat lui Stanciu, în marginea careului, iar acesta şutat din prima propulsând balonul la vinclul porţii lui Lunin şi înscriind un gol fabulos, 1-0 pentru România în minutul 29. Man a trimis pe lângă poartă în minutul 38, pentru ca un minut mai târziu Stanciu să încerce poarta din corner şi să lovească bara. Tricolorii au intrat cu avantaj minim la pauză, dar startul reprizei secunde a adus minute excelente pentru elevii lui Edi Iordănescu. Răzvan Marin a majorat diferenţa pentru echipa noastră, în minutul 53, cu un şut de la 22 de metri care a trecut pe sub Lunin, iar minutul 57 a adus golul unui nesperat 3-0 pentru România: Man a driblat în careu, a trimis în faţa porţii şi Drăguş a înscris. Ucrainenii au schimbat masiv, au încercat să pună presiune pe poarta lui Niţă, dar nu au reuşit să înscrie, deşi au avut o bară, prin Yaremchuk, în minutul 90+2, iar România a obţinut o victorie uriaşă în grupa E, făcând un pas mare către optimile de finală şi mulţumindu-şi extraordinarii suporteri, care au dominat, la rândul lor, duelul din tribune.

ROMÂNIA: Niţă – Raţiu, Drăguşin, Burcă, Bancu – M. Marin (AD. Rus 75), Fl. Coman (Mihăilă 62), R. Marin, Man (I. Hagi 62), Stanciu (Racoviţan 87) – Drăguş (Puşcaş 75). SELECŢIONER: Edward Iordănescu

UCRAINA: Lunin – Konoplya (Tymchyk 72), Zabarniy, Matvyenko, Zinchenko – Shaparenko (Yaremchuk 62), Stepanenko (Brazhko 62) – Tsygankov (Yarmolenko 62), Sudakov (Malinovskyi 83) , Mudryk – Dovbyk. SELECŢIONER: Serghei Rebrov.

Cartonaşe galbene: R. Marin 79 / Konoplya 67

Arbitri: Glenn Nyberg – Mahbod Beigi, Andreas Soderqvist (toţi din Suedia) – Espen Eskas (Norvegia)

Articole similare:

Federaţia Română de Minifotbal a devenit membră a Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR). Federaţia Română de...

Radu Miruță, ministrul Economiei, anunță ”o mică veste bună pentru Gorj”. Guvernul a alocat peste 800.000 de...

Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat, luni, în Parlament, cu doar 134 de voturi favorabile....

Primarii așteaptă pachetul doi de măsuri fiscale, care va viza administrația publică locală. Unii, însă, nu cred...

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: