17:32 Zeci de bombe din Al Doilea Război Mondial, descoperite în pădure

Un număr de 45 de bombe de aruncător, datând din Al Doilea Război Mondial, au fost descoperite de pirotehnişti într-o pădure din zona comunei Bârnova, informează ISU Iaşi.

Potrivit unui comunicat transmis, sâmbătă, de ISU Iaşi, bombele au fost descoperite în urma asanării unei suprafeţe 500 de mp. Două elemente de muniţie au fost găsite de doi cetăţeni care se plimbau prin pădurea din localitatea Păun, zona Releu Bucium, comuna Bârnova. Ulterior, la locul intervenţiei a acţionat echipa pirotehnică din cadrul Detaşamentului 2 de Pompieri Iaşi. Este vorba de muniţie din Al Doilea Război Mondial, rămasă neexplodată sau nedezactivată.

„Echipa pirotehnică a luat măsură protejării zonei, iar echipaje ale poliţiei asigură perimetrul”, precizează sursa citată.

Dintre cele 45 de bombe de aruncător, una este de calibru 80 mm, iar restul de 44 – de calibru 60 mm.

Articole similare:

Viceprimarul Târgu-Jiului, Bogdan Bejinaru a postat un mesaj dur pe pagina de socializare în contextul noilor măsuri...

Premierul Ilie Bolojan a anunțat audit în toate companiile de stat, dar și că cele ”cu pierderi...

Ministrul Economiei, Radu Miruță, îi dă replica deputatului PSD Mihai Weber pe care-l acuză că, după 4...

”Se prefigurează un dezastru al actualei guvernări” crede Eduard Lădaru, președintele AUR Târgu-Jiu, care cataloghează drept ”defecte...

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: