După ce a pierdut alegerile, Păiuşi vrea referendum. „Jos vizele de flotant!”

Primarul PSD încă în funcție al comunei Stejari, Robert Păiuși, vrea să organizeze un referendum în localitate, după ce a pierdut alegerile locale. Tema consultării populare este „Jos vizele de flotant!”.

Păiuși spune că a luat decizia organizării unui referendum în urma unor discuții telefonice pe care le-a purtat cu multe familii din comună. Primarul social-democrat a fost învins, în alegerile locale din 9 iunie, de candidatul AUR, Ion Budilică, la o diferență de 120 de voturi, dar consideră că nu locuitorii comunei au decis acest lucru ci persoanele care şi-au făcut vize de flotant.

„Primesc foarte multe mesaje şi am confirmat: da, vom face referendum. În această săptămână, în care am încercat să-mi lipezesc toate gândurile, am încercat să mă dezic de partea asta de politicăn deşi mai avem aproximativ 5 luni de petrecut împreună. Mesajele de încurajare nu mi-au dat linişte şi, în urma discuţiei pe care am avut-o cu familia mea, cu sutele de familii din comună, aseară, împreună cu câţiva prieteni cu care am lucrat toată perioada asta şi m-au rugat să ne lăsăm. Pe noi nu ne-au bătut cetăţenii din comună ci vizele de flotant. Noi nu am luat bătaie. Cel mai mult m-a deranjat că, şi după, au continuat să mă jignească şi aş vrea ca comuna Stejari să dea ultima dedicaţie în acest referendum. Am muncit prea mult pentru a renunţa şi a pierde proiectele făcute pentru că, în momentul în care Partidul Social Democrat nu va mai avea interes faţă de comuna noastră, o parte din proiectele noastre nu va mai avea susţinerea Consiliului Judeţean. Acest referendum este voinţa cetăţenilor din Stejari, nu a celor din Hurezani, Dănciuleşti sau din alte comune. Dacă vă doriţi cu adevărat ca eu să continui împreună cu dumneavoastră, haideţi cu toţii să luăm lucrurile în serios!” a declarat Păiuşi într-un live făcut pe pagina de socializare.

Articole similare:

Pandurul: CNAIR alocă peste 64 milioane de lei pentru deszăpezirea drumurilor naționale din Gorj în următorii patru...

Președintele celui mai mare sindicat din Complexul Energetic Oltenia, Gabriel Căldărușe, anunță că face demersuri pentru o...

Toate companiile mari ale statului vor fi auditate, a anunțat, marţi seară, premierul Ilie Bolojan. Cele care...

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: