Actorul Mircea Diaconu a încetat din viaţă. El ar fi împlinit 75 de ani în 24 decembrie.
Conform observatornews.ro, anunţul a fost făcut de soţia actorului, Diana Lupescu. Trupul neînsufleţit al actorului va fi depus luni, între orele 12:00 şi 16:00, la Teatrul Nottara din Bucureşti. Înmormântarea va avea loc marţi, la cimitirul din Săftica, într-un cadru restrâns.
În ultima perioadă, actorul s-a luptat cu o boală grea – cancerul de colon.
Cariera de politician a lui Mircea Diaconu
A devenit senator PNL, în colegiul 1 din Argeş, în urma redistribuirii, în legislatura 2008-2012. La lansarea candidaturii, Mircea Diaconu a precizat că PNL este primul partid în care se înscrie, după experienţa ”politică” de dinainte de 1989. În calitate de senator, a făcut parte din Comisia pentru cultură, artă şi mijloace de informare în masă, Comisia pentru egalitatea de şanse, fiind şi membru al Comisiei permanente comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO.
La 7 mai 2012, a fost învestit ministru al Culturii în Cabinetul Ponta, funcţie deţinută până la 25 iunie 2012.
La 19 iunie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis că Mircea Diaconu, ministru al Culturii, este incompatibil, deoarece a deţinut simultan funcţiile de senator şi director al Teatrului Nottara.
La 5 decembrie 2012, senatorul liberal Mircea Diaconu şi-a dat demisia din Parlament.
La 19 martie 2014 a demisionat din partid, pentru a candida ca independent la alegerile pentru Parlamentul European. La 2 aprilie 2014, BEC a respins candidatura sa, dar la 9 aprilie, Curtea de Apel Bucureşti a decis definitiv că Mircea Diaconu poate candida la alegerile pentru Parlamentul European.
A fost ales europarlamentar la 25 mai 2014, pentru legislatura 2014-2019.