11:26 Zeci de bătrâni, scoși din cămin în miez de noapte din cauza unei eoliene

72 de bătrâni internați la un cămin pentru vârstnici din localitatea Poarta Albă, judeţul Constanţa, au fost evacuați, miercuri noapte, după ce elicea unei eoliene, amplasată la 10 metri de clădire, a început să se învârtă necontrolat. Bătrânii au fost relocați, iar persoanele din imobilele aflate pe o rază de 250 de metri au fost evacuate.

”Au fost relocaţi cei 72 de bătrâni, acum se impune evacuarea pe o rază de 250 de metri la case”, a transmis ISU Constanţa.

”Pompierii constănţeni se confruntă, în localitatea Poarta Albă, cu o situaţie mai puţin obişnuită. Aceştia au fost chemaţi să intervină pentru gestionarea unei situaţii generate de condiţiile meteorologice, care au cauzat rotirea necontrolată a elicelor unei turbine eoliene amplasată în curtea unui cămin de bătrâni, existând riscul desprinderii. Pentru eliminarea riscurilor, ţinând cont de faptul că în curtea căminului sunt amplasate 3 rezervoare de GPL, s-a luat decizia relocării preventive a aproximativ 70 de persoane vârstnice într-un spaţiu sigur”, a transmis Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU).

În această dimineaţă, ISU Constanţa a anunţat că elicea și rotorul eolienei s-au prăbușit în curtea căminului. La malul mării, vântul a suflat cu rafale de peste 60 de kilometri pe oră.

Articole similare:

Viceprimarul Târgu-Jiului, Bogdan Bejinaru a postat un mesaj dur pe pagina de socializare în contextul noilor măsuri...

Premierul Ilie Bolojan a anunțat audit în toate companiile de stat, dar și că cele ”cu pierderi...

Ministrul Economiei, Radu Miruță, îi dă replica deputatului PSD Mihai Weber pe care-l acuză că, după 4...

”Se prefigurează un dezastru al actualei guvernări” crede Eduard Lădaru, președintele AUR Târgu-Jiu, care cataloghează drept ”defecte...

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: