10:04 CNA solicită TikTok să elimine materialele care instigă la violență împotriva membrilor BEC

[post-views]

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, sâmbătă, să solicite platformei TikTok să elimine materiale care instigă la violenţă împotriva membrilor Biroului Electoral Central (BEC), arată Agerpres.

„Solicitarea este de a da ordinul de eliminare către platformă în sensul ca platforma să acţioneze împotriva conţinutului ilegal, mai precis să dea jos conţinutul indicat, să analizeze contul pe care a fost urcat acel conţinut şi să-l închidă dacă consideră că şi celelalte postări sunt la fel, respectiv să identifice conţinutul pe care noi tocmai l-am analizat în întreaga platformă şi să-l elimine ca atare, noi discutând despre un conţinut ilegal şi nu doar despre o postare. (…) Este vorba de instigare la violenţă”, a declarat Valentin-Alexandru Jucan, vicepreşedinte al CNA

El a precizat că decizia va fi transmisă BEC.

Vicepreşedintele CNA a arătat şi că unele dintre materialele sesizate care instigă la violenţă au fost deja şterse de pe platformă. Unul dintre aceste materiale conţinea un cântec cu obscenităţi şi mesajul „Puneţi mâna pe topoare!“, în timp ce în imagini apăreau membrii BEC.

„Lucrăm îndeaproape cu autorităţile statului, respectiv BEC, Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) şi oricare alte autorităţi relevante pentru această perioadă complicată şi vom reacţiona în timp util oricând este nevoie”, a adăugat Jucan

CNA funcționează în regim de permanență, autoritatea fiind în permanentă legătură cu publicul și cu autoritățile relevante, respective Biroul Electoral Central și Autoritatea Electorală Permanentă.

Articole similare:

Administrația Națională „Apele Române”, face recomandări pentru cetățenii aflați în zonele cu risc hidrologic, respectiv județele Gorj...

[post-views]

Interviurile Infinit FM din data de 27 ianuarie 2026. Invitat: Dan Vîlceanu

...
[post-views]

Uzina de Agent Termic și Alimentare cu Apă Motru informează populația municipiului că se află, din nou,...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: