Marcel Ciolacu a fost întrebat, miercuri, despre proiectul depus de PNL în Parlament prin care se doreşte modificarea Legii pensiilor. Premierul anunță că, vineri, va avea o întâlnire cu minerii, cărora nu le mai sunt recunoscute condițiile grele de muncă, în noul act normativ.
”Eu cred că avem nevoie de responsabilitate. Am avut întâlnire şi cu persoanele cu dizabilităţi şi voi avea, vineri, întâlnire şi cu minerii. Cred că trebuie o discuţie aşezată, trebuie să depăşim momentul de emoţii a alegerilor şi să înţelegem, odată pentru întotdeauna, cu astfel de atitudini nu vom câştiga niciun vot. Dimpotrivă. Dumneavostră, reprezentanţii presei, veţi arăta acele imagini şi acele atitudini, vom râde cu toţii pentru că simţim că ele nu sunt serioase şi sunt pompieristice, ţinând cont de alegeri şi nu va câştiga nimeni. Eu v-am spus că astfel de atitudini, neţinând cont totuşi de ceea ce tu, când erai la guvernare în vestita coaliţie de dreapta, condusă de domnul Cîţu, noi ceream în Parlament să vedem acel PNRR şi ce jaloane ai trecut şi ce indicatori pe care i-am avut de respectat şi în Legea pensiilor. Să vii acum cu astfel de atitudine pare neserios, dar dacă dânşii îşi doresc acest lucru n-am nicio problemă”, a declarat Ciolacu.