09:35 Prăbușirea unui colos de stat

Colosul de stat CFR Marfă, cu afaceri de 778 milioane lei şi 3.200 de angajaţi anul trecut, dar cu datorii de 4,5 miliarde lei, va fi lichidat în final, după ce se încheie concordatul preventiv anul viitor în martie, iar noua companie, Carpatica  Feroviar, va deveni operaţională, arată Ziarul Financiar.

„Concordatul se încheie în cursul anului viitor după perioada necesară operaţionalizării companiei care va continua deservirea pieţei în locul CFR Marfă,  care la final va fi lichidată”, a declarat Ionuţ Cristian Săvoiu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor.

Capitalizarea de către stat a companiei Carpatica Feroviar, a cărei înfiinţare a fost aprobată recent de guvern, şi achiziţionarea materialului rulant necesar pentru funcţionarea companiei în condiţiile unei pieţe concurenţiale se vor face conform planului de afaceri şi testului investitorului privat prudent agreat cu DG Competition, a mai transmis el.

Săvoiu a explicat că cele două companii, Carpatica  Feroviar şi CFR Marfă, nu vor funcţiona în paralel ci noua companie va funcţiona în locul CFR Marfă.

În martie 2020, după ce Comisia Europeană a constatat că ajutorul de stat primit de CFR Marfă este ilegal, operatorul feroviar a intrat în concordat preventiv (o procedură de prevenire a insolvenţei), care a fost prelungit până în martie anul viitor.

Articole similare:

Primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob-Ridzi, solicită ministrului Energiei, Sebastian Burduja, să includă și Termocentrala Paroșeni pe lista...

Parlamentul European va solicita Comisiei Europene revizuirea regulamentului privind mecanismul de redresare și reziliență, astfel încât implementarea...

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a anunțat, luni, într-un interviu la Europa Liberă, că îl va...

Campionatul Național de Minifotbal al Avocaților din România și Republica Moldova, organizat de Baroul Gorj, la Târgu-Jiu,...

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: