Corneliu Ştefan (Dâmboviţa), Paul Stănescu (Olt) şi Aladin Georgescu (Mehedinţi) sunt liderii PSD care au condus cele mai performante filiale la alegerile locale din iunie, ca procent, arată cifrele consultate de news.ro. În total, nu mai puţin de 10 filiale PSD au obţinut peste 50% la votul pentru Consiliul Judeţean, barometrul care măsoară forţa unui partid pe plan local. De partea cealaltă, doar două filiale PNL au reuşit să depăşească pragul de 50%: Giurgiu şi Bihor, organizaţii conduse de Dan Motreanu şi de Ilie Bolojan. A treia filială PNL după procentul obţinut la locale este Alba, condusă de Ion Dumitrel, politicianul cu cele mai multe mandate în fruntea unui consiliu judeţean.
Dacă ne raportăm la numărul efectiv de voturi obţinut, nu la procente, clasamentul se schimbă. Lia Olguţa Vasilescu a adus cele mai multe voturi pentru PSD la alegerile locale (peste 150.000), urmată de Corneliu Ştefan şi Paul Stănescu.
În tabăra PNL, cei mai prolifici lideri au fost Ilie Bolojan (Bihor), Costel Alexe (Iaşi) şi Gheorghe Flutur (Suceava), care, în ciuda faptului că a pierdut Consiliul Judeţean, conduce una dintre cel mai puternice organizaţii liberale.
De asemenea, rezultate foarte bune au obţinut PSD Timiş (Alfred Simonis) şi PNL Ilfov (Hubert Thuma), judeţe unde cele două mari partide au candidat pe liste comune, deci voturile nu pot fi defalcate. Cifrele au fost consultate pe platforma rezultatevot.ro, care a centralizat datele oficiale publicate de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP).
Clasamentul filialelor PSD după PROCENTUL obţinut la Consiliul Judeţean:
- 1. Dâmboviţa – 58,92% (134.462 voturi). Lider: Corneliu Ştefan
- 2. Olt – 58,59% (120.062 voturi). Lider: Paul Stănescu
- 3. Mehedinţi – 55,87% (67.516 voturi). Lider: Aladin Georgescu
- 4. Teleorman – 55,66% (92.578 voturi). Lider: Adrian Gâdea
- 5. Galaţi – 55,52% (117.864 voturi). Lider: Dan Nica
- 6. Dolj – 54,8% (150.759 voturi). Lider: Lia Olguţa Vasilescu / Claudiu Manda
- 7. Buzău – 54,8% (104.192 voturi). Lider: Lucian Romaşcanu
- 8. Brăila – 50,78% (63.568 voturi). Lider: Mihai Tudose
- 9. Călăraşi – 50,53% (66.459 voturi). Lider: Vasile Iliuţă
- 10. Vâlcea – 50,38% (86.805 voturi). Lider: Constantin Rădulescu
Clasamentul filialelor PSD după NUMĂRUL DE VOTURI obţinut la Consiliul Judeţean:
- 1. Dolj – 150.759 voturi. Lider: Lia Olguţa Vasilescu / Claudiu Manda
- 2. Dâmboviţa – 134.462 voturi: Lider: Corneliu Ştefan
- 3. Olt – 120.062 voturi. Lider: Paul Stănescu
- 4. Argeş – 119.576 voturi. Lider: Ion Mânzână
- 5. Suceava – 119.402. Lider: Ioan Stan
- 6. Galaţi – 117.864 voturi. Lider: Dan Nica
- 7. Buzău – 104.192 voturi. Lider: Lucian Romaşcanu
- 8. Prahova – 97.465 voturi. Lider: Virgil Nanu
- 9. Teleorman – 92.578 voturi. Lider: Adrian Gâdea
- 10. Iaşi – 87.604 voturi. Lider: Bogdan Cojocaru – 27.77%
Clasamentul filialelor PNL după PROCENTUL obţinut la Consiliul Judeţean:
- 1. Giurgiu – 55.07% (69.983 voturi). Lider: Dan Motreanu
- 2. Bihor – 50.85% (137.176 voturi). Lider: Ilie Bolojan
- 3. Alba – 44.07% (70.840 voturi). Lider: Ion Dumitrel
- 4. Botoşani – 41.06% (66.370 voturi). Lider: Valeriu Iftime
- 5. Arad – 38.40% (70.474 voturi). Lider: Gheorghe Falcă
- 6. Suceava – 37.11% (106.499 voturi). Lider: Gheorghe Flutur
- 7. Vrancea – 36.99% (54.540 voturi). Lider: Dragoş Ciobotaru
- 8. Caraş-Severin – 36.82% (45.977 voturi). Lider: Marcel Vela
- 9. Constanţa – 36.37% (104.970 voturi). Lider: Bogdan Huţucă
- 10. Iaşi – 34.72% (109.523 voturi). Lider: Costel Alexe
Clasamentul filialelor PNL după NUMĂRUL DE VOTURI obţinut la Consiliul Judeţean:
- 1. Bihor – 137.176 voturi. Lider : Ilie Bolojan
- 2. Iaşi – 109.523 voturi. Lider: Costel Alexe
- 3. Suceava – 106.499 voturi. Lider: Gheorghe Flutur
- 4. Constanţa – 104.970 voturi. Lider: Bogdan Huţucă
- 5. Cluj – 96.479 voturi. Lider: Emil Boc
- 6. Prahova – 96.477 voturi. Lider: Iulian Dumitrescu
- 7. Braşov – 74.676 voturi. Lider: Adrian Veştea
- 8. Alba – 70.840 voturi. Lider: Ion Dumitrel
- 9. Arad – 70.474 voturi. Lider: Gheorghe Falcă
- 10. Bacău- 70.019 voturi. Lider: Mircea Fechet