08:39 Zeci de parlamentari s-au bătut aproape jumătate de oră

[post-views]

Cel puţin doi parlamentari au fost răniţi într-o luptă violentă, care a izbucnit, vineri, în parlamentul turc în timpul unei sesiuni dedicate unui deputat de opoziţie aflat în închisoare, a constatat la faţa locului un jurnalist AFP, potrivit news.ro.

Bătaia a izbucnit când un deputat AKP (Partidul Islamo-Conservator al Justiției și Dezvoltarii), Alpay Ozalan, l-a lovit cu pumnul pe deputatul de opoziție Ahmet Sik, în timp ce acesta din urmă critica guvernul cu privire la deputatul reținut, Can Atalay. Au intervenit apoi și alți deputați, provocând o luptă violentă între zeci de parlamentari timp de aproape jumătate de oră.

Cel puțin doi deputați din opoziție, un ales din CHP (social-democrat) și o deputată din DEM (pro-kurdă), au fost răniți ușor după ce au primit lovituri în zona ochilor. Alți parlamentari AKP l-au lovit pe deputatul de opoziție Ahmet Sik când acesta a căzut la pământ, a văzut jurnalistul AFP la fața locului. Picături de sânge s-au putut vedea pe podeaua Parlamentului.

Articole similare:

Societatea Naţională a Sării (Salrom), singurul producător de sare din România, a anunţat, vineri, că a depus...

[post-views]

Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, susține că o persoană a încercat să-i cumpere influența cu 1 milion de...

[post-views]

Primarul comunei Cătunele, Florinel Țuilă, este convins că grupurile pe cărbune ale Complexului Energetic Oltenia nu se...

[post-views]

Deputatul PSD Marcel Ciolacu, fost președinte al partidului, a declarat, vineri, că USR trebuie să plece din...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

blank

Infinit hits: