08:06 Percheziţii ale Parchetului European la fermele nepoţilor unui lider PSD

[post-views]

Parchetul European a făcut percheziţii la fermele de reproducere suine din Corabia ale nepoţilor lui Paul Stănescu, senator şi secretarul general al PSD, au declarat, pentru G4media.ro, surse judiciare.

Percheziţiile au avut loc, joi, în cadrul unui dosar de fraudă cu fonduri europene cu prejudiciu de 6 milioane de lei (1,2 milioane de euro) legat de fermele de purcei. Dosarul nu are legătură cu stuful din Deltă, au precizat sursele G4media.ro. În acest moment cercetările sunt in rem, cu privire la faptă, nu la persoane, adică nu au fost formulate acuzaţii la adresa unor persoane fizice sau juridice.

Potrivit aceloraşi surse, e vorba de percheziţii la firmele Big Pork Food din Corabia şi To-Mak Grup din Vişina. Potrivit documentelor firmei publicate în Monitorul Oficial, firma Big Pork Food SRL este deţinută de Mihai-Ştefan Stănescu (29 de ani) din Corabia, cu 37 % şi Alex-Florin Stănescu (33 de ani), tot din Corabia, cu 63 %. Firma To-Mak Grup din Vişina este deţinută de Alex-Florin Stănescu. Potrivit presei locale şi centrale, Alex-Florin Stănescu este fiul lui Alexandru Stănescu, fratele secretarului general al PSD, Paul Stănescu.

Articole similare:

Vicepremierul Oana Gheorghiu a transmis, într-o postare publicată pe Facebook, un mesaj privind stadiul reformei și nevoia...

[post-views]

Producția de cărbune a României a totalizat, în primele 10 luni din acest an, 1,581 milioane tone...

[post-views]

Circulația rutieră a fost închisă pe DN 67C, între Novaci și Rânca, începând cu ora 18:00. Din...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: