RECLAMA TA AICI

Contactează echipa de marketing pentru a obține o oferta personalizată


DESIGN & REDESIGN WEBSITE

Dolce Vita Ballroom

Evenimente

RECLAMA TA AICI

Contactează echipa de marketing pentru a obține o oferta personalizată


DESIGN & REDESIGN WEBSITE

Dolce Vita Ballroom

Evenimente

08:05 Cum ajută CE Oltenia Republica Moldova

România exportă electricitate și gaze naturale în Republica Moldova pe baze comerciale și numai după acoperirea nevoilor noastre proprii, a declarat, miercuri, ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

Situația din Moldova vine în contextul în care centrala, care asigură cea mai mare parte a energiei din Republica Moldova, cea de la Cuciurgan (Transnistria), funcționa exclusiv cu gaze din Rusia, aduse via Ucraina. La 31 decembrie 2024 a expirat acordul dintre Ucraina și Rusia privind tranzitul de gaze, iar partea ucraineană a anunțat că exclude o prelungire a înțelegerii.

  • „Astăzi este și prima zi în care gazul rusesc nu mai tranzitează Ucraina. Rusia a folosit energia ca armă de șantaj timp de decenii, amenințând mereu cu “închiderea robinetului”. Și continuă să facă asta. Cei care visează la “gazul ieftin” rusesc să țină cont că libertatea nu are preț. Iar, fără independență energetică, nu poate exista nici libertatea, nici securitatea unei țări”, a scris Burduja pe pagina sa de Facebook.

După oprirea gazului rusesc pentru centrala de la Cuciurgan, din Transnistria, înseamnă că Republica Moldova are un deficit de aproximativ 600 MW de producție de energie electrică pentru a-și acoperi consumul, mizând pe aproximativ 300 MW producție locală. Producători de energie din România, inclusiv Complexul Energetic Oltenia, ajută Moldova.

  • „Am vorbit în toată această perioadă, zilnic, cu toți cei implicați: prim-ministrul Dorin Recean, care este și ministru interimar al Energiei la Chișinău; comisarul european pentru Energie, Dan Jørgensen; toți cei implicați în sectorul energetic românesc. Cum ajută România? Nuclearelectrica a încheiat un contract pentru livrarea a 100 MW în bandă peste Prut. Sunt discuții și cu OMV Petrom pentru 100 MW de la centrala pe gaz de la Brazi, și cu Complexul Energetic Oltenia pentru încă 100-200 MW. Există și cantități cumpărate de pe piața OPCOM de frații noștri de peste Prut. În total, capacitatea tehnică de export de energie electrică din România către Republica Moldova este de 315 MW prin linia Vulcănești-Isaccea (400 kV) și de 115 MW prin cele 4 linii de 110 kV care trec Prutul”, a detaliat Burduja.

Potrivit datelor Transelectrica, analizate de HotNews.ro, miercuri seară, la ora 20:00, România exporta către Republica Moldova o cantitate de electricitate de 245 de MW. Asta în condițiile în care producția de electricitate a țării depășea consumul și exporturile totale erau de circa 500 de MW la ora menționată. Parcurile eoliene acopereau aproape 30% din consumul țării, fiind pe primul loc în topul surselor de energie utilizate la nivel național.

Articole similare:

Ultima oră:

Alte articole:

Evenimente recomandate:

„One Step to Infinity. Brâncuși – UNESCO 2024”

Este ziua în care operele lui Constantin Brâncuşi de la Târgu-Jiu vor fi incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO.

Plasare produse:

INFINIT HITS: